După întâlnirea cu ministrul Agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, Ilie Sârbu, președintele federației Agrostar, Ștefan Niculae a spus că bugetul ministerului Agriculturii a fost mărit cu 100 milioane de lei pentru subvențiile la îngrășăminte, care vor fi acordate în termen de o săptămână producătorilor agricoli.
- Publicitate -
Ștefan Niculae a mai spus că ministrul Ilie Sârbu a promis acordarea, tot în termen de o săptămână, a plăților restante pentru ovine și bovine, pentru ajutorul de minimis, precum și subvenția în valoare de un leu pentru motorină, împreună cu reducerea accizei de 0,65 lei.
În plus, Niculae a mai adăugat că în condițiile în care ministerul nu își respectă promisiunile, federația Agrostar va începe protestele la nivel național de la 1 martie 2009.