Sâmbătă, 06 Iunie 2026

22 de IMM-uri constănțene au luat subvenții de 891.000 lei

de Paul NĂSĂUDEANU Luni, 14 Iulie 2008 239 < 1 min citire
Bugetul de 14,7 milioane lei al programului de dezvoltare și modernizare a produselor și serviciilor de piață a fost epuizat.
Pentru 2008, 369 de firme din întreaga țară vor primi alocații financiare nerambursabile, în valoare totală de 14,69 milioane lei.
Din numărul total de beneficiari, 22 sunt din Constanța, ei urmând să primească împreună subvenții de 891.050 lei.
Din regiunea de dezvoltare 2 Sud-Est au fost aprobate 40 de proiecte (22 din Constanța, 15 din Ialomița și 3 din Tulcea).
Majoritatea IMM-urilor constănțene (16) au solicitat alocația maximă de 50.000 lei. Restul de șase societăți au cerut câte 25.000, 22.050, 17.000, 14.500, 7.235 și 5.265 lei fiecare.
Programul sprijină agenții economici care vor să achiziționeze mașini, utilaje, instalații de lucru sau mijloace moderne de evidență a gestiunii și promovare a activității.
Finanțările primite acoperă cel mult 60% din totalul cheltuielilor eligibile efectuate de beneficiari.
Firmele care au depus dosare după epuizarea bugetului trebuie să aștepte până în 2009 pentru a-și lua banii. Există însă șanse ca bugetul programului să fie suplimentat din fonduri structurale sau chiar să se facă un nou buget, pentru a doua jumătate a lui 2008.
Taguri
Articolul anterior Trei constănțeni au intrat în focurile Europenelor de la Terni
Articolul următor CASCO pentru sănătatea copilului dumneavoastră: prelevarea de sânge placentar

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei