Sediul Ministerului Finanțelor Publice e un fel de… gară. Zi de zi, în intervalul orar 10 - 13, până la sfârșitul săptămânii, un pichet de 250 de feroviari face haltă în fața instituției. Printre ei sunt și 60 de constănțeni.
- Publicitate -
Acțiunea este organizată de Federația Naționala Feroviară Mișcare Comercial, Federația Mecanicilor de Locomotivă din România, Federația Națională Drum de Fier și Federația Sindicatelor Ramurii Vagoane. Cele patru organizații reprezintă interesele a 90% dintre angajații companiilor CFR Infrastructură, CFR Marfă și CFR Călători.
Nu este prima oară când feroviarii ies în stradă. Angajații Căilor Ferate Române trăiesc într-o veșnică inse-curitate. Disponibilizările începute încă din 2003, nu mai contenesc. "CFR Infrastructură, CFR Marfă și CFR Călători au anunțat că vor concedia câte 1.000 de angajați fiecare. Ulterior, CFR Marfă a ridicat numărul disponibilizărilor la 1.500 de persoane și intenționează să reducă săptămâna de lucru cu o zi, până în septembrie" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Gheorghe Spânu, președintele Sindicatului Mișcare - Comercial Dobrogea.
Amputarea locurilor de muncă e motivată de conducerile companiilor prin situația critică a acestora. Potrivit bilanțurilor financiar-contabile publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, CFR Marfă și CFR Călători au închis anul 2012 în pierdere. Spre deosebire de ele, CFR Infrastructură, a înregistrat profit anul trecut (pentru prima oară în intervalul 2007 – 2012), dar volumul datoriilor sale este uriaș, întrecându-l cu aproape un miliard de lei pe cel al creanțelor. Iată rezultatele înregistrate:
CFR Marfă
- venituri totale - 1.050.070.827 lei;
- pierdere brută - 405.086.569 lei;
- datorii - 2.123.254.369 lei;
- creanțe - 247.010.683 lei;
- număr mediu de salariați - 8.411 persoane
CFR Călători
- venituri totale - 1.996.104.002 lei;
- pierdere brută - 992.207.335 lei;
- datorii - 1.673.434.429 lei;
- creanțe - 309.662.898 lei;
- număr mediu de salariați - 13.645 persoane
CFR Infrastructură
- venituri totale - 3.242.300.630 lei;
- profit brut - 144.645.337 lei;
- datorii - 3.808.507.785 lei;
- creanțe - 2.980.576.393 lei;
- număr mediu de salariați - 22.905 persoane.
Ce vor sindicaliștii de la Ministerul Finanțelor Publice? În primul rând, acordarea veniturilor compensatorii prevăzute de OUG 36/2013, în cazul concedierilor colective. Disponibilizarea a 3.500 de angajați deodată, va exercita o presiune extraordinară asupra bugetului de stat.
Pe de altă parte, sindicaliștii pro-testează față de subfinanțarea cronică a sectorului feroviar, generată prin:
- nealocarea sumelor bugetate, în valoare de 850 milioane de lei, pentru lucrările de întreținere a infrastructurii publice feroviare, de care depinde siguranța circulației;
- nealocarea sumelor prevăzute în acordul cu BERD privind investițiile anuale în infrastructura publică feroviară, în valoare de 150 milioane lei;
- neasigurarea sumei de 350 milioane de lei, care reprezintă diferența dintre tarifele practicate și costurile reale de transport, fapt ce a determinat acumularea de arierate;
- neplata prestațiilor efectuate de CFR Călători SA către categoriile de călători beneficiare de reduceri de tarife. Suma de primit depășește 130 milioane de lei;
- lipsa din contractul de privatizare a CFR Marfă a clauzelor sociale privind măsurile active de protecție a salariaților, post-privatizare.
"Concedierile colective vor duce la creșterea riscurilor de accidente feroviare. Deja, personalul este insuficient față de volumul de lucru. În prezent, numărul total al orelor suplimentare neplătite a ajuns la 140.000. După acest val de disponibilizări, numărul lor va crește și mai mult, în timp ce siguranța circulației pe calea ferată va slăbi" - avertizează Gheorghe Spânu.