Accidente și droguri pe mări și oceane

de Ion TIȚA-CĂLIN Luni, 07 Martie 2016 254
Pe data de 4 martie 2016, Marina Militară și Agenția Antidrog din Mexic au confiscat o jumătate de tonă de cocaină aflată într-un container de la bordul portcontainerului "Coyhaique". Nava era ancorată în Manzanillo Mexic. Autoritățile mexicane au primit informații secrete care au dus la confiscarea drogurilor expediate din Columbia.

Bulk-carrier-ul "New Mikonos" a eșuat în după-amiaza de 5 martie 2016, la 5 mile nautice sud de Capul Faux, Madagascar. Nava plecase de la Richards Bay spre Vizag, India, cu o încărcătură de cărbune. 

Ferry-boat-ul "Rafelia 2" a plecat de la Gilimanuk, Insula Bali, spre Ketapan, Java, pe data de 4 martie 2016. La bord se aflau 25 de vehicule, camioane si autoturisme. Nava s-a răsturnat în Strâmtoarea Bali, după ce a început să pătrundă apa, din cauze neelucidate. 71 de persoane au fost salvate, inclusiv 17 membri ai echipajului. 10 persoane au fost date dispărute. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei