Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Administrația portului Constanța a blocat în justiție executarea silită

de Ion TIȚA-CĂLIN Luni, 26 Martie 2012 359 < 1 min citire
Administrația portului Constanța a blocat în justiție executarea silită
Vasile Deacu
Pe data de 12 martie 2012, executorul judecătoresc Vasile Deacu a înaintat administrației portuare o notificare prin care îi cerea să pună în aplicare o mai veche hotărâre judecătorească privind accesul liber al salariaților în portul Constanța, cu autoturismele proprii.
Pe 26 martie, la ora 13, la împlinirea termenului de zece zile, executorul judecătoresc s-a prezentat la sediul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța împreună cu Petre Costel, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Portuare, Mircea Burlacu - secretarul general al organizației.
După jumătate de oră, executorul a părăsit Gara Maritimă, fără să-și poată duce la bun sfârșit mandatul. "Administrația portuară a prezentat o suspendare provizorie, pe care instanța a dispus-o până la soluționarea unui dosar de contestație. Pentru moment nu se poate continua executarea. Din câte am înțeles, s-a formulat o contestație la executare și o contestație la titlu, privind lămurirea și întinderea dispozitivului. Așteptăm să vedem ce va spune instanța" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", executorul judecătoresc.
"Ne vom judeca pe data de 9 aprilie și vom protesta în continuare, până la calendele grecești" - a declarat, la rândul său, liderul federației, Petre Costel.
Taguri
Articolul anterior Conferință europeană privind energia nucleară, la Cernavodă
Articolul următor Șeful Departamentului Legislativ al Camerei Deputaților trimis în judecată în dosarul "Șpagă pentru CJC"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei