Agamanii rămân fără sinecuri de la stat

de Ion TIȚA-CĂLIN Vineri, 16 Septembrie 2016 198
Reprezentanții statului, ai instituțiilor administrației centrale și locale, în adunările generale ale acțio-narilor din întreprinderile publice nu vor mai fi plătiți. Măsura luată de Guvernul Cioloș printr-o ordonanță de urgență pune capăt fenomenului agamaniei, un sistem al sinecurilor distribuite pe criterii politice. 

Timp de 25 de ani, companiile la care statul este acționar unic sau majoritar au plătit indemnizații grase reprezentanților acestuia în AGA pentru "efortul" lor de a vota conform mandatului primit "de la centru" și de a semna procesul verbal de ședință.

Delegarea în AGA a fost transfor-mată de către partidele aflate la putere într-o modalitate de a-și răsplăti activiștii cu sinecuri. Unii dintre cei aflați în grațiile guver-nanților au reușit să adune chiar și până la zece mandate de repre-zentat în AGA, după cum a arătat cotidianul "Cuget Liber" în analizele dedicate acestei practici. Goana politicienilor după astfel de nominalizări luase o amploare extraordinară în anii ’90, când sectorul de stat era dominant și se declanșase procesul de privatizare a econo-miei. Agamania mergea mână în mână cu traficul de influență, cu corupția, cu falimentarea întreprin-derilor de stat de către firmele căpușă și cu privatizările frauduloase. Pe atunci, presa l-a botezat "agamanie", iar exponenții lui au primit numele de "agamani".

În zilele noastre, agamanii sunt, de regulă, consilieri ai demnitarilor și înalții funcționari cu priză la parti-dele aflate la putere, care sunt răsplătiți în acest fel pentru servi-ciile aduse. Salariile lor lunare sunt mizelic în comparație cu veniturile obținute lunar din indemnizațiile de ședință. Sistemul este inechitabil pentru faptul că acești reprezen-tanți ai statului sunt plătiți, în ace-lași timp, pentru funcția de bază și pentru participarea la AGA. Pe de altă parte este incorect și inechitabil ca acționarul majoritar să încaseze, prin reprezentantul său, bani de la compania sa, sub formă de indemni-zații de ședință, pentru faptul că își exercită dreptul și obli-gația de a participa la adunările generale ale acționarilor. 

Ordonanța de urgență aprobată miercuri, 14 septembrie 2016, pune capăt unui sfert de secol de agamanie.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei