Agricultorii au decis ca, la sfârșitul acestei luni, să organizeze o serie de proteste de stradă, fiind nemulțumiți de "haosul politic" care guvernează România, a declarat președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Agricultură Agrostar, Nicolae Ștefan.
- Publicitate -
Președintele Agrostar a menționat că, la sfârșitul lunii, va avea loc un mare miting, în București. "Agricultorii vor veni în număr cât mai mare, vor exprima dezacordul față de haosul politic, de instabilitatea politică și de lipsa de strategie a Guvernului, de agenda foarte proastă pe care și-a ales-o acum, la sfârșit de an. Din păcate, agenda publică se orientează numai spre ceea ce se întâmplă cu segmentul bugetar din România. Am uitat că avem o economie care trebuie să producă. Am uitat că, din 2010, agricultura nu mai are forme de sprijin financiar pentru că acordul cu Comisia Europeană expiră și va trebui să regândim totul", a spus președintele Nicolae Ștefan.