l Producţiile de carne de ovine/caprine şi de bovine obţinute din exploataţiile agricole au scăzut anul trecut cu 8,2% şi, respectiv, cu 6,1%, iar cea de porcine a consemnat un declin de 0,5%, informează Institutul Naţional de Statistică. În schimb, producţia de carne de pasăre a crescut cu 9,4%, până la 791.000 de tone.
- Publicitate -
Astfel, în 2024, producţia de carne de bovine a totalizat 153.000 de tone, cea de porcine - 419.000 tone, iar cea de ovine şi caprine a depăşit 123.000 de tone.
l Numărul de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale a crescut, în primele cinci luni din 2025, cu 0,6%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2024, fiind eliberate 14.134 astfel de autorizaţii, informează Institutul Naţional de Statistică.
Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (+166 autorizaţii), Centru (+70), Nord-Vest (+68), Sud-Est (+36), Bucureşti-Ilfov (+30) şi Sud-Vest Oltenia (+14). Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Est (-249 autorizaţii) şi Sud-Muntenia (-51).
l Veniturile din accize au însumat 18,51 miliarde lei, după primele cinci luni din 2025, consemnând o creştere de 17,1% (an/an), susţinută de evoluţiile pozitive ale încasărilor din accizele pentru produsele din tutun (19,3%) şi accizele pentru produsele energetice (+16,8%), informează Ministerul Finanţelor. Evoluţia lunară a încasărilor din accize prezintă în general o volatilitate mai ridicată, determinată de politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor accizabile.