Duminică, 07 Iunie 2026

Agrostar cere demiterea reprezentanților ministerelor din PNDR

de Florian GHEORGHE Vineri, 05 Martie 2010 245 < 1 min citire
Marți, 2 martie, a avut loc cea de-a patra reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Național pentru Dezvoltare Rurală (PNDR). La eveniment au participat ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, precum și reprezentanții Comisiei Europene ca observatori.
În prima parte a ședinței s-au adoptat o serie de amendamente la PNDR, urmând ca în a doua parte să se discute punctele restante de pe ordinea de zi.
Acest lucru nu a mai fost posibil, pentru că mulți reprezentanți ai ministerelor au plecat și nu a mai fost cvorum. Printre punctele care nu au fost votate se numără alocările financiare pe măsurile 121 – "Modernizarea exploatațiilor agricole" și 123 - "Creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere".
"Cerem premierul Emil Boc să-i demită pe toți reprezentanții ministerelor care au părăsit marți ședința Comitetului de Monitorizare pentru PNDR, care au dovedit o indiferență crasă față de problematica privind atragerea de fonduri europene. Este inadmisibil ca în condițiile în care agricultura românescă, aflată într-o criză profundă, are nevoie urgent de fonduri, acești reprezentanți ai statului să manifeste atâta irespon-abilitate", a declarat președintele Federației "Agrostar", Niculae Ștefan.
Taguri
Articolul anterior Mugur Isărescu: "Economia românească își revine"
Articolul următor Băhăian, Șlepac și Grigoraș rămân după gratii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei