Vineri, 05 Iunie 2026

Alpiniști pe munții de facturi restante

de Ion TIȚA-CĂLIN Miercuri, 20 August 2014 125 2 min citire
Alpiniști pe munții de facturi restante
Statul continuă să fie principala sursă a blocajului economic din România
În ziarele anilor ´90, erau publicate, destul de frecvent, liste ale datornicilor. Disperate, unele firme recurgeau la aceas-tă ultimă măsură, sperând că, de rușine sau teamă, clienții rău-platnici își vor achita facturile. Moda aceasta a dispărut după anul 2000, când fenomenul blocajului financiar-economic a explodat. În 2001, spre exemplu, volumul total al arieratelor (facturilor restante) urcase la 41% din PIB. N-ar fi ajuns toată hârtia de tipar din România pentru a tipări numele tuturor debitorilor. Pe de altă parte, orice firmă care ar fi publicat o astfel de listă a rușinii s-ar fi trezit, la rândul ei, stigmatizată pe vreo listă publică, din cauza blocajului în lanț.
În anii de creștere economică, ponderea arieratelor s-a redus, ajungând la 13,7% din PIB, în 2008, potrivit unui raport al Comisiei Naționale de Prognoză. Odată cu izbucnirea crizei, s-a declanșat nebunia. Lanțul blocajelor s-a refăcut, ponderea plăților restante în PIB ajungând la: 19,6% în 2009; 18,6% în 2010; 19,6% în 2011; 20% în 2012.
Deși este obligat prin Constituție (articolul 135 (2), litera a) să asigure "crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție", deci și a capitalului, statul român este principala sursă de blocare a circuitului bani - marfă - bani. O face sistematic, prin mai multe metode: în mod direct, prin plata cu întârziere a propriilor facturi și a deconturilor de TVA; indirect, prin creșterea fiscalității. În ciuda relansării economice din ultimii ani, climatul de afaceri s-a înrăutățit, în principal, din cauza creșterii fiscalității și reducerii dramatice a investițiilor de stat. Blocajul financiar a urmat o evoluție ascendentă. Spre exemplu, dacă pentru achitarea arieratelor din 2013, Ministerul Finan-țelor Publice le aloca administrațiilor locale împrumuturi de 800 milioane lei, din Trezorerie, pentru 2014, a prevăzut 1,2 miliarde lei. Execuția bugetară pe 2014 arată că statul român are mari probleme cu plățile. Pe primele șase luni ale anului, bugetul general consolidat a în-registrat un deficit de 3,475 miliarde lei, Ieri, am vizitat șase agenți economici din zona angro-urilor de la halta Traian. Toți au indicat drept principală dificultate: blocajul financiar. Managerii respectivelor firme își încep programul zilnic, escaladând munții de facturi restante. Abia de mai reușesc să le țină inventarul. Zilnic pierd câteva ore dând telefoane la clienții datornici, trimițându-le adrese și mail-uri, amenințându-i cu acționarea în justiție. Multe dintre datoriile către ei sunt parte a lanțurilor de restanțe la capătul cărora sunt instituții de stat.
Taguri
Articolul anterior Veteranii tenisului se întâlnesc, pentru a 25-a oară, la TC Idu Mamaia
Articolul următor Autoritățile concep manuale de control pentru nave românești inexistente

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei