Mihai Gheorghiade, directorul general adjunct al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, a infirmat zvonurile care circulă în rândul operatorilor și al sindicatelor portuare, conform cărora ministrul transporturilor Alexandru Nazare l-ar fi demis pe Andrei Aurelian Popa din funcția de director general.
- Publicitate -
"Informația nu este adevărată - a declarat acesta, pentru cotidianul "Cuget Liber". Ce vă pot spune este că întrunit în ședință extraordinară, consiliul de administrație a decis că, întrucât domnul Andrei Aurelian Popa nu își poate îndeplini prerogativele de director general, acestea vor fi încredințate domnului director Ambroziu Duma. Consiliul de administrație nu are competența să demită directorul general. De altfel, în foarte scurt timp va fi transmis un comunicat de presă în acest sens."
Ce s-a schimbat în urma deciziei consiliului de administrație? Un singur lucru: delegarea competențelor directorului general în sarcina directorului direcției exploatare, siguranță și securitate portuară, singurul pe care greviștii îl lasă să intre în sediul CNAPMC. În schimb, Andrei Aurelian Popa rămâne în funcțiile de director general și de președinte al consiliului de administrație.