Duminică, 07 Iunie 2026

Antifrauda Fiscală: Prejudiciu de peste 90 milioane de lei reprezentând TVA în comerţul cu maşini second-hand

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 03 Septembrie 2025 292 < 1 min citire
Antifrauda Fiscală: Prejudiciu de peste 90 milioane de lei reprezentând TVA în comerţul cu maşini second-hand
Inspectorii antifraudă de la Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Structura Centrală (DCICC) au efectuat controale la mai multe firme interconectate care vindeau autoturisme second-hand din Uniunea Europeană. În urma verificărilor, s-a stabilit un prejudiciu total de peste 90 milioane de lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată.
Frauda a fost realizată printr-un lanț de firme de tip „conductă”. Acestea cumpărau mașini second-hand de la furnizori din UE și le vindeau mai departe altor firme, ai căror reprezentanți erau implicați în achiziția inițială a autoturismelor. Ulterior, mașinile ajungeau la cumpărători finali - persoane fizice sau juridice, se arată într-un comunicat de presă transmis de ANAF.
În circuitul tranzacțiilor, au fost introduse și diferite materiale și articole de încălțăminte fără o utilitate reală, doar pentru a simula tranzacții comerciale. Scopul era de a crea cheltuieli artificiale și de a influența taxele și impozitele datorate statului, folosind proceduri contabile și financiare atipice sau artificiale.
Verificările antifraudă au avut loc în 17 locații din Galați, Bârlad, Roman, Iași, Vaslui, Arad, Cluj, Brașov și Otopeni - Ilfov, în cooperare cu Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală.
Toate acțiunile au respectat competențele fiecărei structuri și continuă în paralel cu perchezițiile organelor de urmărire penală. 
Taguri
Articolul anterior Magistrații spun că le sunt amenințate familiile. CSM a depus plângere la Parchet
Articolul următor CSM Constanţa se întăreşte pentru noul sezon de handbal masculin

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei