Atenție, marinari! Iată ce cursuri organizate de CERONAV devin obligatorii!

de Ion TIȚA-CĂLIN Luni, 14 Martie 2022 8184
Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV deține cea mai mare ofertă de training în domeniul personalului navigant, din Europa. În prezent are peste 260 de tipuri de cursuri. Paleta este foarte largă: cursuri obligatorii STCW pentru sectorul maritim; cursuri pentru personalul navigant fluvial; cursuri pentru echipajele de pe navele off-shore; cursuri de specializare și multe altele.
Printr-un proiect de act normativ pus în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor, în grila de cursuri obligatorii urmează a fi introduse următoarele:
- Evaluarea competențelor pe simulator, pentru personalul brevetat în domeniul siguranței maritime - piloți maritimi pentru sectorul de Dunăre cuprins între rada Sulina și Km 175 (cod ECSP-PMDM). Tarif: 869 lei de cursant;
- Curs de specializare pentru piloții maritimi aspiranți (cod CSPMADM). Tarif: 2.641 lei de cursant;
- Reconfirmarea brevetului de pilot maritim II pentru Dunărea Maritimă (cod CPMDM-R). Tarif: 1.338 lei de cursant;
- Specializare pentru obținerea certificatului de capacitate de căpitan maritim – portuar, reconfirmare (Maritime–Harbour Master – Specialization. Refresh, cod CSCMP.R). Tarif: 752 lei de cursant;
- Specializare pentru obținerea certificatului de șef mecanic maritim – portuar, reconfirmare (Maritime–Harbour Chief Engineer – Specialization. Refresh, cod CSSMMP.R). Tarif: 767 lei de cursant;
- Curs de reconfirmare a certificatului de capacitate de șef timonier maritim (cod CRCCSTM.R), Tarif: 1.228 lei de cursant;
- Operațiuni de bunkerare pe simulator pentru serviciul pe navele care fac obiectul codului IGF (Bunkering operations on the simulator for ships subject to the IGF Code, cod BOIGF). Tarif: 349 lei de cursant.
Pe de altă parte, ies din grila cursurilor obligatorii următoarele:
- Program de specializare a piloților maritimi aspiranți pentru sectorul rada Sulina - km.175 (cod PSPMA). Tarif: 1.511 lei de cursant;
- Program de reconfirmare a brevetelor piloților maritimi I/ II pentru sectorul rada Sulina - km.175 (cod PPM-R). Tarif: 883 lei de cursant.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei