A fost pus în dezbatere publică Ordinul ministrului agriculturii și dezvolării rurale pentru aprobarea Normelor metodologice privind atestarea persoanelor fizice și juridice care își manifestă intenția de a efectua studii privind calitatea solului.
- Publicitate -
Potrivit normelor, atestarea se acordă în vederea efectuării de:
a) studii pedologice;
b) studii agrochimice, cu excepția întocmirii planului de fertilizare și a stabilirii măsurilor agropedoameliorative, necesare elaborării proiectelor de amenajamente pastorale;
c) studii de bonitare pentru încadrarea în clase de calitate și favorabilitate;
d) studii pentru protecția și reabilitarea solurilor;
e) alte studii specifice care privesc științele solului.
Studiile se întocmesc potrivit cerințelor beneficiarului, în acord cu Metodologia elaborării studiilor pedologice, vol. I, II, III, ediția 1986 și în
conformitate cu Instrucțiunile privind executarea studiilor agrochimice, ediția 1981.
Atestarea persoanelor fizice și juridice are drept scop verificarea capacității științifice și tehnice a acestora de a îndeplini cerințele pentru efectuarea studiilor. Ea se realizează de către comisia pentru atestarea persoanelor fizice și juridice.