Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut, marţi, 14 noiembrie, la 6,29% pe an, de la 6,30% pe an, în şedinţa precedentă, informează Banca Naţională a României.
- Publicitate -
La începutul anului trecut, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an, iar la începutul acestui an, urcase la 7,56%.
Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a scăzut la 6,34%, de la 6,36% pe an, anterior, iar ROBOR la 12 luni a coborât la 6,43%, de la 6,44%.
În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,96% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul II 2023, în urcare faţă de cel din trimestrul anterior, de 5,94%.