l Bursa de Valori București a evoluat în creștere luni dimineața pe aproape toți indicii, iar rulajul se cifra la 5,9 milioane de lei după o oră și jumătate de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,31%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni, era în creștere cu 0,30%.
Cele mai mari creșteri ale valorii acțiunilor le înregistrau Electroaparataj (+12,50%), UAMT (+9,38%) și Rompetrol Rafinare (+5,49%).
- Publicitate -
l Centrul Național de Pregătire a Personalului din Transporturi Navale (CERONAV) și-a deschis porțile pentru elevii mai multor școli din Constanța și București, oferindu-le o incursiune captivantă în universul maritim. Vizita a inclus explorarea bazei de instruire, a simulatorului de navigație, dar și a compartimentului mașină, unde elevii au putut vedea îndeaproape cum prinde viață tehnologia din spatele navigației moderne.
l Piața de capital din România a încheiat anul 2025 cu evoluții solide, în pofida unui mediu internațional marcat de incertitudine și volatilitate, indicele BET, care reflectă performanța celor mai lichide companii listate, urcând cu 46% față de sfârșitul anului 2024, potrivit raportului referitor la evoluția pieței de capital în anul 2025, publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Capitalizarea bursieră a pieței reglementate a atins 579,46 miliarde lei, în creștere cu circa 65%.