Duminică, 07 Iunie 2026

Cu sprijinul guvernului Bursa va deveni o sursă de finanțare a economiei românești

de Ion TIȚA-CĂLIN Luni, 19 Iulie 2010 270 < 1 min citire
Guvernul intenționează să stimuleze dezvoltarea pieței de capital ca un instrument foarte important de relansare economică, a declarat ministrul economiei, Adriean Videanu. "Polonia a făcut acest lucru și este cel mai elocvent exemplu. Pe lângă faptul că și-au realizat venituri importante pentru finanțarea deficitului bugetar pe care l-au avut, au alimentat finanțarea economiei poloneze și, în momentul de față economia poloneză nu este finanțată numai de către sistemul bancar, este finanțată și de bursa de la Varșovia. Cu alte cuvinte, din emisiunea unei burse de valori care, inițial, poate fi interpretată de unii numai ca un loc de tranzacționare de acțiuni, a devenit un element de finanțare a unei economii. Aceasta este și una din preocupările pe care noi le avem și credem că stimularea pieței de capital poate să devină un instrument de finanțare a economiei românești" - a afirmat ministrul.
Rămâne de văzut cum va fi concretizată promisiunea. Până acum, toate guvernele au ocolit ringul Bursei de Valori București, atât în procesul de privatizare, cât și în valorificarea acțiunilor reziduale ale companiilor vândute. Mai mult, prin modificarea Codului fiscal, a crescut nivelul de impozitare a câștigurilor obținute pe această piață.
Taguri
Articolul anterior Deputatul Dan-Radu Zătreanu inițiază proiectul legii pentru salvarea zonei peninsulare a Constanței
Articolul următor Arestul Poliției din Constanța s-a umplut

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei