Camerele agricole vor fi funcționale din iunie

de Cuget Liber Sâmbătă, 19 Februarie 2011 479
Camerele agricole vor fi funcționale cel târziu în luna iunie a acestui an, a anunțat, vineri, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Adrian Rădulescu. "Comitetul Național de Inițiativă nu a fost încă constituit, probabil că se va face în această săptămână, iar până la sfârșitul lunii mai sau iunie, vom avea camerele gata finalizate", a spus Adrian Rădulescu. La sfârșitul lunii decembrie, a fost promulgată Legea camerelor agricole, a căror înființare se va face pe etape. Primele care se vor constitui vor fi colegiile camerelor agricole zonale, apoi pe rând cele județene, regionale și naționale. "Aici vor fi implicați toți agricultorii, urmează ca deciziile și reprezentativitatea să fie legalizată, astfel încât camerele să reprezinte agricultorii la toate nivelele", a explicat Rădulescu. (A.C.)
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei