S-a vorbit mult în aceste zile despre necesitatea reformării clasei politice, înțeleasă ca o epurare a celor acuzați de corupție din rândurile membrilor de partid. Oare este suficient pentru a aduce schimbarea așteptată de societatea românească?
- Publicitate -
În opinia mea, este nevoie de mai mult, în principal de o echilibrare a raportului dintre factorul politic și cel economic. Din perspectiva acestei relații, societatea noastră nu s-a schimbat deloc în ultimii 25 de ani. Dimpotrivă, în unele privințe, lucrurile s-au înrăutățit.
Înainte de 1989, politicul controla totul în economie, de la selecția și promovarea "cadrelor de decizie" din întreprinderi până la stabilirea planurilor de producție, de la fixarea cotelor de aprovizionare și a prețurilor până la planificarea investițiilor, de la nivelul salarizării până la cel al taxelor și impozitelor. Sistemul economiei de comandă fusese botezat, din motive propagandistice: noul mecanism economico-financiar.
În zilele noastre, sistemul economiei de piață a fost îmbinat cu metodele economiei de comandă. Iată, spre exemplu, în instituțiile, regiile și companiile de stat, nu doar numirea cadrelor de conducere se face în baza algoritmului politic, dar până și angajarea în funcții de execuție este condiționată de apartenența politică.
Acest sistem politico-economic a făcut posibil ca retrocedarea bunurilor confiscate de comuniști, privatizările, investițiile, achizițiile și licitațiile publice să fie transformate în surse de înavuțire pentru politicieni și clientela lor.
În acest sistem politico-economic original, taxele și impozitele nu se stabilesc, iar bugetul de stat nu se repartizează după nevoile învățământului, sănătății, culturii, științei și apărării naționale, ci după interesele partidelor aflate la putere.
Anchetele Direcției Naționale Anticorupție demonstrează că, în acest sistem politico-economic, visteria statului a devenit pușculița politicienilor.
Dacă se dorește o schimbare de esență în România, nu este suficient ca partidele politice să scape de corupții dovediți de Justiție. Sunt necesare reforma relației dintre politic și stat, dintre politic și economie, reformarea instituțiilor statului, modificarea Constituției, a dimensiunii și funcționării Parlamentului, a Legii electorale și a Legii partidelor politice. Într-un cuvânt, trebuie tăiate rădăcinile legislative și instituționale ale corupției, evaziunii fiscale și criminalității economice cu carnet de partid, ale prostiei, incompetenței și iresponsabilității cu protecție politică, din structurile statului, trebuie reformat sistemul politico-economic.
Astăzi, în numele unei voințe politice exacerbate, guvernanții români își permit să nu țină cont de nimeni și de nimic. A venit timpul ca acestei voințe, deseori potrivnice interesului național, să i se pună căpăstrul legii. A venit timpul să scăpăm de aroganța carnetului de partid.