În urma scandalului declanșat de impozitarea minorilor, a fost pus în dezbatere publică proiectul privind anularea contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru anumite categorii de persoane.
- Publicitate -
Potrivit articolului unic, se anulează contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată începând cu anul 2012 până la data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, din ianuarie 2015, de către următoarele categorii de persoane fizice:
- copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă au fost elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenici sau studenți. Dacă au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, pentru aceste venituri, nu se anulează contribuția;
- tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care au provenit din sistemul de protecție a copilului. Dacă au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din activități agricole, silvicultură, piscicultură și pentru cele acordate în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, pentru aceste venituri nu se anulează contribuția;
- soțul, soția și părinții care nu au avut venituri proprii și care se aflau în întreținerea unei persoane asigurate, pentru venitul bază de calcul reprezentat de salariul minim brut pe țară stabilit în baza art. 29632 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
- persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraților care au fost înlăturați din justiție pentru considerente politice în perioada anilor 1945 - 1989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 - 1961, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru veniturile acordate în baza acestor legi și pentru venitul bază de calcul reprezentat de salariul minim brut pe țară stabilit în baza art. 29632 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, dacă nu au avut alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate în baza acestor legi;
- persoanele cu handicap, pentru veniturile acordate în baza Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare și pentru venitul bază de calcul reprezentat de salariul minim brut pe țară stabilit în baza art. 29632 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, dacă nu au realizat venituri asupra cărora s-a datorat contribuția;
- bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății, până la vindecarea respectivei afecțiuni, pentru venitul bază de calcul reprezentat de salariul minim brut pe țară stabilit în baza art. 29632 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, dacă nu au realizat venituri asupra cărora s-a datorat contribuția;
- femeile însărcinate și lăuzele, dacă nu au realizat venituri asupra cărora s-a datorat contribuția sau au avut venituri sub salariul de bază minim brut pe țară, pentru venitul bază de calcul reprezentat de salariul minim brut pe țară stabilit în baza art. 29632 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.