Duminică, 07 Iunie 2026

„Casă” pentru pescari în portul Midia. La Constanţa, suferinţă şi frustrare!

de Sorin MIHALACHE Joi, 19 Iunie 2025 1488 3 min citire
„Casă” pentru pescari în portul Midia. La Constanţa, suferinţă şi frustrare!
Meseria de pescar nu este aşa de uşoară cum ar putea părea la prima vedere. Oamenii cu palmele aspre, bătuţi de vânt şi care îşi asumă riscul de a înfrunta valurile nu sunt o prioritate pentru guvernanţi, însă ar putea primi o mână de ajutor în ceea ce priveşte infrastructura cel puţin aici, la malul Mării Negre.
Veşti bune pentru pescarii din zona Mării Negre vin dinspre Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care a anunţat că le va sprijini activitatea prin finanţarea modernizării şi extinderii infrastructurii pescăreşti a portului Midia. Alocarea financiară totală gestionată de către Direcţia Generală Pescuit - AM POPAM pentru acest apel este de 9.282.910 euro.
„Prin dezvoltarea infrastructurii acestui port multifuncţional, activitatea pescarilor va fi mult îmbunătăţită datorită facilitării debarcării şi pregătirii pentru plasarea pe piaţă a capturilor din pescuitul marin şi din apele interioare, în condiţii de menţinere a calităţii produselor, precum şi prin asigurarea unui control mai eficient al activităţilor de pescuit şi de colectare de date, contribuind astfel la durabilitatea pescuitului în zonă.
Prin finanţarea acestei acţiuni, contribuim la dezvoltarea infrastructurii portuare, răspunzând astfel nevoilor pescarilor din zona Mării Negre.
Alocarea financiară totală atribuită pentru întreg Programul pentru Pescuit şi Acvacultură este de 232.072.724 euro, aferentă perioadei de programare 2021-2027, din care contribuţia UE reprezintă 162.450.905 euro”, au transmis reprezentanţii Ministerului Agriculturii.
Prin implementarea acestui program, se urmăreşte dezvoltarea unui pescuit comercial durabil marin şi în apele interioare, o acvacultură durabilă şi competitivă, care să folosească eficient resursele disponibile, organizarea pieţei pescăreşti, inclusiv la consolidarea organizaţiilor pescăreşti şi la sprijinirea lanţului scurt de comercializare, dar şi dezvoltarea zonelor pescăreşti, punând în valoarea oportunităţile oferite de economia albastră durabilă.
La concurenţă cu marfa din import
Acestea ar fi veştile oficiale, programele de milioane de euro derulate la nivel macro. Dar, la nivel micro, al simplilor pescari, lucrurile nu se văd la fel de roz. De altfel, ei scot în evidenţă realităţi care nu pot fi contestate, vizibile cu ochiul liber de oricine.
„Am auzit şi noi că se va moderniza portul Midia şi că s-ar crea facilităţi pentru pescari. Este un lucru bun, să-l vedem transpus în realitate, pentru că poveşti au mai fost. Sper să se aibă în vedere întregul circuit, inclusiv componenta de comercializare. Aici suferim mult. Lumea spune că pescarii îşi vând marfa la negru, fără fiscalizare, dar accesul pe piaţă nu este deloc uşor, mai ales că există o concurenţă acerbă, cea a importurilor de peşte sau fructe de mare.
Pe noi ne mai doare însă că zona Pescărie din Constanţa nu este absolut deloc amenajată. Instituţiile statului îşi trimit inspectorii în control, e firesc, dar, pe de altă parte, statul nu face nimic pentru noi. Nu există hale, instalaţii frigorifice, trolii, debarcadere, aşa cum puteţi vedea de exemplu la Kavarna. E un sentiment frustrant, de ce bulgarii pot, iar noi nu?
Ne chinuim fiecare cum putem, riscăm să fim şi amendaţi pentru că se mai intră cu maşinile pe plajă. De curăţenie, igienă, nici nu mai încape vorbă”, a declarat, pentru ziarul „Cuget Liber”, Dan P., pescar constănţean.
Pescarii şi-au intrat în pâine, au mult de muncă în acest început de vară. Pe 15 iunie, s-a încheiat prohibiţia la calcan, vremea se anunţă favorabilă, bărcile au trecut prin reparaţii, sculele sunt pregătite, aşa că… fir întins! 
Taguri
Articolul anterior Congresul USR va avea loc sâmbătă. Ce va face Dominic Fritz în cadrul întâlnirii
Articolul următor Furturile din locuințe, o reală problemă. Ce ne recomandă polițiștii constănțeni

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei