Casele nu vor mai putea fi vândute fără asigurarea obligatorie

de Madalina PETRESCU Duminică, 14 Mai 2023 337
 Nimic nu o să mai miște pe piața imobiliară fără asigurarea obligatorie pentru dezastre naturale: cutremure, inundații și alunecări de teren (PAD). Noua lege a asigurărilor a fost promulgată de președinte la sfârșitul săptămânii trecute și va fi aplicată începând din noiembrie.

“Principalele noutăți din legea asigurării obligatorii a locuințelor sunt posibilitatea ca polița să fie încheiată multianual, pe 20, 30 de ani, ca aceasta să poată fi achiziționată și prin brokerul dvs sau, și mai important, de la primărie, ghișeul de taxe și impozite, unde este înregistrată fiscal locuința”, spune directorul de dezvoltare PAID, Cosmin Tudor.

Prin noua lege polița se și scumpește, dar se și ieftinește. Adică, valoarea ei crește de la 100 la 130 de lei pe an, pentru locuințele din materiale moderne (tip A) și rămâne tot 50 de lei pe an pentru cele din chirpici și alte materiale mai puțin rezistente (tip B). Dar nu va mai fi calculată în euro, ceea ce vă protejează de inflație, informează Gândul.ro

Reversul este că și despăgubirile vor fi calculate tot în lei. Suma maximă pe care o pot primi proprietarii din prima categorie (tip A) pentru pierderi totale este de 100.000 de lei, iar pentru cei din cea de-a doua categorie (tip B) este 50.000 de lei.

Contractul de asigurare (PAD) va fi încheiat pe o perioadă de cel puțin 12 luni și intră în vigoare la ora 0:00 a celei de-a cincea zi calendaristice ulterioare încheierii acestuia, dar pot fi încheiate contracte pe mai mulți ani, ceea ce vă scapă de o bătaie de cap, aceea a ține minte data expirării.

Pot fi încheiate polițe de asigurare indiferent de starea de degradare a locuințelor, nu are nici o importanță dacă sunt amplasate în zone inundabile sau cu mare risc de alunecări de teren. Singura condiție este ca aceste case să fie înregistrate fiscal cu titlul de locuință, sediu de firmă etc.

Cea mai importantă modificare este în cazul cumpărării/vânzării locuinței: polița de asigurare împotriva dezastrelor este obligatorie pentru înregistrarea locuinței în Cartea Funciară.

Aceasta este singura măsură de a-i convinge pe proprietarii români să încheie polițe de asigurare obligatorie. Evident, dacă este obligatorie, înseamnă că există și amenzi pentru nerespectarea legii, de la 100 la 500 de lei.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei