Vremuri tulburi pentru întreaga economie românească, în special pentru agricultori. „Truditorii pământului“ aveau deja de făcut față multor provocări, de la condițiile meteo și până la concurența produselor extra-comunitare, iar peste toate acestea s-a suprapus și criza energetică. Prețul litrului de motorină a depășit pragul psihologic de 10 lei, iar creșterea continuă rămâne incertă.
- Publicitate -
Cel puțin până în prezent, românii resimt într-o măsură relativ redusă efectele crizei economice generate de conflictul din Orientul Mijlociu. Produsele sunt disponibile în piețe, serviciile funcționează normal, facturile sunt plătite, iar salariile sunt achitate la timp. Totuși, incertitudinea persistă, iar agricultorii se numără printre cei mai afectați.
Ultima lovitură pentru sectorul agricol este creșterea accelerată a prețului motorinei.
„Fermierii decid conștient să nu mai lucreze pământul: «Nu mai pot să bag 1.300-1.800 lei/hectar într-o lucrare care nu se mai întoarce». Nu se vede la televizor, nu e panică în piețe și nu sunt rafturi goale, dar, în câmp, se întâmplă ceva mult mai serios: România începe să producă mai puțin nu pentru că nu poate, ci pentru că nu mai merită. Iar totul pornește de la o variabilă aparent banală: motorina", a explicat Dumitru Chișăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.
Agricultorii își calculează atent costurile în această perioadă pentru a vedea dacă vor reuși să obțină profit.
„Agricultorii români au cheltuieli mari de producție, facem investiții, credite la bănci, a crescut și prețul motorinei. Dar știţi care este cel mai rău lucru? Preţul pe care îl primim la finalul campaniei, când să valorificăm recolta. Kilogramul de grâu se vinde cu mai puțin de un leu! Ce produs mai poți cumpăra cu un leu?", a declarat, pentru ziarul „Cuget Liber“, inginerul agronom Gheorghe Lămureanu, administratorul unei companii agricole din comuna Agigea.
Omul gospodar își face rezerve din timp
Pe de altă parte, directorul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Valu lui Traian (SCDA), dr. ing. cercetător principal gr. I Ion Bulică, consideră că fermierii prevăzători, care au avut resurse pentru investiții după valorificarea recoltei, nu ar trebui să fie afectați major în acest an de scumpirea motorinei. Problema principală rămâne însă accesul dificil pe piață.
„Noi, la stațiune, am cumpărat motorina înainte de scumpire. Și îngrășăminte, și semințe, tot necesarul. Azi costă 10,71 de lei motorina, pentru cei care nu au făcut aprovizionarea din timp va fi o problemă.
Avem la bazin 30 de tone de motorină, sperăm ca până la epuizarea stocului piața să își revină.
Fermierul român este supărat pentru că are un acces greu, chiar foarte greu pe piață. Vedeți ce cumpărăm de la supermarket: roșii din California, mere din Polonia, ardei din Spania, carne de vită tot din import.
Toamna a fost una bună, am pus rapiță și păioase. Ne rugăm la Dumnezeu să mai dea o ploaie până în aprilie, să salvăm păioasele.
Grav este că, la acest moment, magaziile fermierilor sunt pline de cereale, nu are cine să le ia. Județul Constanța e plin de grâu! Să sperăm că prețurile care vor fi oferite la vară vor fi mai bune.
Și ne întrebăm în același timp: oare ce au de gând guvernanții cu noi? Am pierdut indemnizația de hrană, pe cea de doctorat, se taie și se tot taie, mai rămâne să ne ia sufletul sau să pună taxe pe aerul pe care îl respirăm“, a declarat Ion Bulică.