Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) a organizat azi, 5 iulie 2016, o grevă cu întreruperea programului de lucru timp de o oră, în semn de protest față de politicile salariale inechitabile în ceea ce privește salarizarea și drepturile salariaților din administrația publică locală din România, în comparație cu cei din administrația centrală, se arată într-un comunicat de presă.
- Publicitate -
Această acțiune de protest a fost susținută de aproximativ 30.000 de membri de sindicat de pe întreg teritoriul țării.
Federația mulțumește, pe această cale, cetățenilor pe care îi deservesc salariații reprezentați de către FNSA, pentru faptul că au înțeles că protestul nu a fost îndreptat împotriva lor. Asigurarea unor drepturi salariale decente pentru salariații din primării și consilii județene contribuie la stoparea exodului profesioniștilor din administrația publică locală, la îmbunătățirea actului administrativ și, implicit, asigurarea unor servicii de calitate către populație.
FNSA a făcut apel către toate organizațiile sindicale din administrația publică locală din România să se alăture protestului, însă până în prezent niciuna nu a răspuns favorabil demersurilor sale.
Ȋn cazul în care, după acest protest, revendicările noastre minimale și decente nu vor fi soluționate în mod favorabil, FNSA va organiza următoarele forme de protest:
- în data de 12 iulie 2016 - grevă cu întreruperea programului pe durata întregii zile;
- începând cu 19 iulie 2016 - grevă generală pe termen nelimitat.
Comunicatul este sem nat de Bogdan Șchiop secretarul general al FNSA.