Ce modificări pregătește CFR la vânzarea biletelor cu anticipație

de Anca CHICU Joi, 15 Noiembrie 2012 228
În funcționarea Sistemului național de rezervare și vânzare online a biletelor de tren se vor face actualizări ale datelor, întrucât pe 9 decembrie intră în vigoare un nou plan de mers al trenurilor 2012 - 2013, a anunțat ieri CFR Călători. Astfel, vor interveni următoarele modificări: la trenurile cu destinații internaționale, emiterea biletelor se va face începând cu data de 20 noiembrie 2012, iar pentru trenurile cu regim de rezervare a locurilor (IR, IC, RE), care circulă între 7 și 15 decembrie, perioada de vânzare cu anticipație în trafic intern va fi redusă de la 30 la 22 de zile. De asemenea, pentru trenurile Regio sau trenuri Regio care circulă combinat InterRegio între 7 și 31 decembrie, cumpărarea biletelor se va realiza numai în ziua plecării trenului, reducerile de anticipație anulându-se, iar cumpărarea biletelor la trenuri cu plecare în data de 8 decembrie se poate face numai de la casele de bilete ale stațiilor sau agențiilor de voiaj CFR, sistemul de vânzare online și automatele neeliberând bilete pentru acea zi. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei