Ce spune administrația portului Constanța despre conflictul cu sindicatele

de Cuget Liber Marţi, 10 Aprilie 2012 394
Companiei Naționale " Administrația Porturilor Maritime" SA Constanța a dat publicității o "informare cu privire la revendicările formulate de către sindicate și evoluția dialogului social", semnată de directorul general Aurelian Andrei Popa, în care se spune:
"Urmare a situației conflictuale apărute între CN "Administrația Porturilor Maritime" SA Constanța și sindicate, vă informăm că, încă de la preluarea mandatului, actuala conducere a companiei a afirmat convingerea precum că dialogul social constructiv este necesar și benefic, cu atât mai mult având în vedere faptul că în România funcționează o Lege a Dialogului Social care stabilește reguli de amănunt, dar și principii echitabile pentru derularea normală a relațiilor dintre partenerii sociali.

Vă prezentăm nemulțumirile formulate de către organizațiile sindicale și punctul de vedere al conducerii companiei:
1. Permisele de acces în port - în cadrul ședinței din 12.02.2012, membrii Consiliului de Administrație al CN "APM" SA Constanța au analizat și aprobat noile tarife pentru anul 2012, luând decizia acordării unor facilități de substanță angajaților agenților economici care își desfășoară activitatea pe platforma portuară. În speță, aceștia vor plăti anual un tarif pentru utilizarea căilor rutiere portuare de 35 lei fără TVA, respectiv 0,14 lei/zi lucrătoare (fără TVA).
Nemulțumirea exprimată de către o parte a reprezentanților organizațiilor sindicale rezidă din faptul că anterior, prin sentința civilă nr.848/2006, CN "APM" SA Constanța a fost obligată la asigurarea accesului liber în incinta portuară pentru angajații care își desfășoară activitatea în Portul Constanța. Trebuie însă remarcat că hotărârea judecătorească a avut ca singur temei prevederile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramura Transporturi pentru anii 2006-2007. Ultimul Contract Colectiv de Muncă încheiat la nivel de ramură Transporturi a încetat la sfârșitul anului 2010. Față de această împrejurare, Federația Națională a Sindicatelor Portuare a pus în executare sentință civilă nr. 848/2006.
CN "APM" SA a solicitat în instanță clarificarea dispozitivului sentinței care încearcă a fi pus în executare. Până la acest moment, CN "APM" SA a suspendat executarea. Pașii întreprinși sunt recunoscuți drept căi legale, în conformitate cu legislația românească.
Angajaților CN "APM" SA Constanța li s-au emis permise de liberă trecere în conformitate cu prevederile legale în vigoare și conform art. 214 al.3 din Contractul Colectiv de Muncă, compania suportând costurile aferente.

2. Referitor la aprobarea noului statut al CN "APM" SA Constanța - Deciziile cu privire la modificarea documentelor și actelor constitutive ale societății sunt atribute exclusive ale acționarilor. Modificările statutului companiei au fost avizate de Consiliul de Administrație și ulterior aprobate de către Adunarea Generală a Acționarilor în ședința din data de 13.02.2012, în conformitate cu propunerile de modificare avizate de către Consiliul de Administrație și ca urmare a solicitării acționarului SC Fondul Proprietatea SA.

3. Referitor la acordarea către salariații CN "APM" S.A. Constanța a cotei de participare la profit –
Decizia privind repartizarea profitului contabil rămas după deducerea impozitului pe profit aparține exclusiv acționarilor companiei.
Prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nr.1/ 16.01.2012, a fost aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2012 care prevede ca profitul să fie repartizat pe următoarele destinații: dividende și alte rezerve constituind sursă proprie de finanțare.
 
4. Referitor la acordarea concediilor de odihnă salariaților companiei - Conform art. 145 alin (2) din Codul Muncii "durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește în contractul individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor colective aplicabile, și se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic."
În situația în care timpul efectiv lucrat este mai mic decât timpul normat de lucru, se naște obligația restituirii de către salariat a sumelor primite în mod necuvenit. 
Așadar, în cazurile în care a fost întâlnită această situație, sumele nu au fost "reținute abuziv" așa cum în mod eronat susțin sindicatele.
- Cu privire la limitarea efectuării concediului de odihnă pe anul 2012; Dispozițiile regulamentului intern care reglementează efectuarea concediului de odihnă, criticate de sindicate, nu sunt de natură a limita drepturile salariaților și nu încalcă prevederile legale aplicabile.
Prevederile aplicabile (Codul Muncii, Contractul Colectiv de Muncă, Regulamentul Intern), trebuie interpretate împreună, unele prin altele și nu separat, prin scoaterea lor din context.
Prin Codul Muncii, legiuitorul a stabilit în mod categoric, că programarea concediilor se stabilește de către angajator, cu consultarea salariaților, chiar și în cazul programărilor fracționate a concediilor, caz în care angajatorul are obligația asigurării efectuării de către salariați a cel puțin 10 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.
În sensul acestor prevederi, Regulamentul Intern aduce clarificări suplimentare și necesare în legătură cu dreptul angajatorului de a stabili programarea concediului, clarificări care nu sunt de natură a limita sau îngrădi dreptul salariatului la consultare, ci au rolul de a proteja acest drept, prin asigurarea unei reglementari exprese și obligatorie pentru toți salariații.
Această reglementare a fost necesară din cauza faptului că, s-a constatat din analiza anilor anteriori, că numeroși salariați au solicitat efectuarea concediului în primul semestru, pentru ca ulterior să își suspende sau să își înceteze raporturile de muncă. Aceste situații conduc la imposibilitatea diminuării retroactive a concediului deja efectuat și la necesitatea obligării salariaților la restituirea sumelor/beneficiilor încasate necuvenit aferente efectuării concediului. 

5. Referitor la programul de lucru –
Regulamentul Intern aprobat prin hotărârea Consiliului de Administrație din 28.07.2011 al CN "APM" SA Constanța reglementează după cum urmează:
"…Programul de lucru este între orele 9.00-17.15 cu pauza de masă între 13.00 și 13.30."
Așadar, programul de lucru ce formează obiectul nemulțumirii sindicatelor a fost modificat prin Regulamentul Intern în mod legal și urmează a fi aplicat pe perioada valabilității acestuia.
6. Referitor la Stadionul Portul –
Baza sportivă a portului Constanța este un bun proprietate privată a companiei, dreptul de proprietate fiind atestat de documente conform legislației în vigoare. De asemenea conform aceleiași legislații, concesiunea unui bun se poate pune în discuție în cazul bunurilor aparținând domeniului public al statului și nicidecum a unui bun proprietate privată a unei persoane fizice sau juridice. Mai mult decât atât, bunurile care constituie proprietate a societăților comerciale trebuie să fie utilizate numai în scopul de a genera venituri pentru societate.
Subiectul privind modul de exploatare a bazei sportive a fost discutat în cadrul ședințelor Consiliului de Administrație, în urma cărora s-au concluzionat următoarele:
- Între CN "APM" SA Constanța și FNSP a fost încheiat protocolul nr. 36741/2001 prin care compania a permis folosința gratuită a bazei sportive și s-a obligat să suporte toate cheltuielile aferente folosirii bunului; contractul menționat este încă în vigoare la acest moment.
- Întrucât se constată o serie de elemente de nelegalitate, pentru denunțarea protocolului a fost inițiată o acțiune în instanță.
Cheltuielile suportate de CN "APM" SA, ca urmare a semnării protocolului respectiv, aduc atingere intereselor acționarilor societății, printre care și Statul Român.

7. Cu privire la întâlnirile purtate de către CN "APM" SA cu reprezentanții organizațiilor sindicale, va informăm că:
- Pe parcursul anului trecut au avut loc întâlniri succesive în comisiile paritare din cadrul CN "APM" SA Constanța.
- În 2012, prin adresa nr. 1989/23.01.2012, CN "APM" SA a adus la cunoștința sindicatului din cadrul companiei faptul că în data de 26.01.2012 urma să aibă loc ședința Consiliului de Administrație, unde urma să se discute un punct de interes socio-economic. Totodată, s-a comunicat sindicatului că în situația în care considera oportună participarea la această ședință, să delege un reprezentant sindical. Deși, ulterior primirii acestei adrese, dl. Stoean Marin, președintele sindicatului a venit la sediul companiei și a consultat materialul de ședință, la întâlnirea Consiliului de Administrație nu a fost prezent nici un reprezentant sindical.
- Prin adresa nr. 6085/24.02.2012, CN "APM" SA a adus la cunoștința sindicatului din cadrul companiei faptul că în data de 29.02.2012 urma să aibă loc ședința Consiliului de Administrație la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Pe ordinea de zi, figura un punct de interes socio-economic. S-a solicitat sindicatului ca în cazul în care se consideră oportună participarea la această ședință, să delege un reprezentant. Menționăm că nu s-a prezentat nici un reprezentant sindical, nici pentru a parcurge materialului, și nici la ședința Consiliului de Administrație.
- În vederea rezolvării pe cale amiabilă a diferendului privind tariful pentru folosirea căilor rutiere din porturile maritime de către autovehiculele aparținând salariaților agenților economici care au sediul în Portul Constanța, prin adresa nr. 627/05.03.2012 CN "APM" SA Constanța a invitat la discuții, în data de 07.03.2012, la sediul companiei: Sindicatul din CN "APM" SA, Sindicatul "Portul", Federația Națională a Sindicatelor Portuare și Confederația Națională Sindicală "Cartel Alfa".
La această invitație au dat curs numai reprezentanții Confederației Naționale "Cartel Alfa". Aceștia au solicitat ca tariful să fie mai mic decât cel aprobat inițial. Luând în vedere solicitările exprimate, membrii CA al CN "APM" SA au decis reducerea substanțială a tarifului, de la 149 lei pe an la 35 lei pe an.
- Federația Națională a Sindicatelor Portuare, prin adresa nr. 91/06.03.2012 a solicitat reprogramarea întâlnirii, CN "APM" SA a dat curs solicitării și a stabilit, prin adresa nr. 652/06.03.2012, o nouă întâlnire pe 08.03.2012. Prin adresa nr. 78/07.03.2012, Sindicatul din CN "APM" SA informează conducerea companiei că nu va da curs invitației. CN "APM" SA a relansat invitația la discuții prin adresa nr. 653/06.03.2012.
- Prin adresa nr. 80/08.03.2012, Sindicatul din CN "APM" SA și Sindicatul "Portul" au propus o nouă întâlnire pe 09.03.2012. CN "APM" SA, prin adresa 677/08.03.2012, a propus însă ca întâlnirea să aibă loc după data de 16.03.2012.
- Pe 21.03.2012, conducerea CN "APM"SA și sindicatele s-au întâlnit, în prezența Prefectului Județului Constanța, la ședința Comisiei de Dialog Social, urmare a solicitării FNSP.
- În data de 29.03.2012, reprezentanții sindicatelor au fost invitați să își prezinte solicitările în cadrul ședinței Consiliului de Administrație. Acestei invitații i s-a dat curs, doi delegați ai sindicatelor fiind prezenți la ședință. În cadrul acestei ședințe, membrii sindicatului au asistat la votarea acordării primei de Paște salariaților companiei. La Consiliul de Administrație respectiv a participat și dl. Mircea Staicu, secretarul general al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
- În cadrul ședinței Comisiei Paritare la nivelul companiei, din data de 05.04.2012, sindicatele și conducerea CN "APM" SA Constanța au avut o nouă întâlnire în cadrul căreia s-a discutat acordarea unui spor la salariul de bază pentru timpul efectiv lucrat, salariaților care lucrează în program de tură, iar repausul săptămânal nu poate fi efectuat sâmbătă și duminică."

Taguri

Comentează știrea

Andra
11 aprilie 2012
greva din port

Nemultumirile salariatilor sunt mai multe. La punctul 1; de ce nu spune ca taxa initiala era de 149 lei nu de 35 lei. La punctul 4; concediul de odihna poate fi fractionat la cererea salariatului. Daca eu doresc sa-mi iau CO in tim IV al anului de ce ma obliga sa-l fractionez si sa-mi iau jumatate in primul semestru? La punctul 5; programul de lucru este nepotrivit si nesanatos. Nu mai poti sa-ti rezolvi nici o problema personala. Vechiul program ce avea de nu era bun? Cred ca Popa este cam puturos, sau ca dupa ora 9,00 poate face el aranjamentele necurate. A reusit sa instituie frica si teama. Cred ca se poate lucra chiar mai bine, deconectat si civilizat.

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei