Duminică, 07 Iunie 2026

Ce spune ministrul Agriculturii despre Camerele Agricole

de Anca CHICU Vineri, 15 Iunie 2012 425 1 min citire
Ce spune ministrul Agriculturii despre Camerele Agricole
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin - foto: dcnews.ro
Proiectul de lege care prevede reglementarea, modificarea și completarea Legii nr. 283/2010 privind Camerele pentru Agricultură, Silvicultură și Dezvoltare Rurală a fost adoptat ieri de către Plenul Camerei Deputaților.
"Mă bucur că, în sfârșit, Camerele Agricole sunt ale agricultorilor. Acum, aceștia vor fi cei care își vor elabora propriile norme de funcționare. Vom avea, astfel, garanția că vor lua măsurile cele mai potrivite pentru dezvoltarea unei agriculturi durabile, moderne și competitive. Efectul direct va fi acela de dezvoltare a exploatațiilor agricole, a fermelor familiale, iar potențialul agricol local va fi valorificat. Cea mai importantă modificare făcută proiectului de lege inițial a fost aceea de a-i lăsa pe fermieri să își aleagă reprezentanții în comitetul de inițiativă. De astăzi înainte, din conducerea Camerelor Agricole vor face parte doar factorii direct implicați, adică organizațiile și asociațiile profesionale, patronatele și sindicatele din domeniul agricol, cooperativelor agricole, proprietarii pădurilor, unitățile de cercetare, fermierii cu vârsta până în 30 de ani și medicii veterinari. Am ținut neapărat ca tinerii să fie parte activă a procesului de luare a deciziilor. Cred în tineri și cred că ei pot reprezenta viitorul în agricultură," a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
După adoptarea în Legislativ, noua lege va ajunge la președintele țării, pentru promulgare.
Taguri
Articolul anterior Cât mai avem de așteptat până la aprobarea noii legi a sănătății
Articolul următor Trafic dublu de date pentru clienți prepaid

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei