Duminică, 07 Iunie 2026

CERONAV pregătește manualele pentru utilizarea simulatoarelor în navigația fluvială

de Ion TIȚA-CĂLIN Sâmbătă, 24 August 2013 135 < 1 min citire
CERONAV pregătește manualele pentru utilizarea simulatoarelor  în navigația fluvială
În calitate de participant sau de coordonator, Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV este implicat în mai multe proiecte privind navigația fluvială. 
Spre exemplu, alături de alte cinci organizații din Olanda, Ger-mania și Belgia, membre ale Asociației Europene pentru educație în domeniul navigației pe ape interioare (EDINNA), CERONAV va lucra timp de doi ani la elaborarea unor manuale privind utilizarea simulatoarelor în pregătirea personalului navigant fluvial.
"Manualele vor fi elaborate în cadrul unui proiect derulat prin Programul Leonardo da Vinci - Transfer de Inovație, 75% din bugetul alocat acestei acțiuni reprezentând fonduri europene nerambursabile. Acest demers vine în completarea inițiativelor curente ale Comisiei Europene și Comisiilor Fluviale cu privire la armonizarea instruirii și certificării personalului implicat în activități de transport pe ape interioare" - a declarat directorul general Ovidiu Cupșa.
Manualele vor putea fi folosite în procesul de predare de către instructorii, formatorii, evaluatorii și examinatorii din cadrul instituțiilor specializate la nivel european. Acestea vor cuprinde metodologii de predare, exemple de exerciții pe simulator, studii de caz, metode de evaluare și testare a cursanților. 
Taguri
Articolul anterior Nicolae Valeriu Ionescu a preluat șefia administrației porturilor maritime
Articolul următor Nivelul radiațiilor la Cernavodă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei