CFR a anunțat că, din cauza vremii nefavorabile, circulația feroviară la nivel național se desfășoară în condiții de iarnă. Anumite trenuri care tranzitează mai multe regionale aflate în sud și sud - estul țării ajung la destinație cu întârzieri, în medie, cuprinse între 30 - 80 de minute.
- Publicitate -
Întârzieri mai mari, cu o medie de 80 - 120 de minute, se înregistrează la trenurile care circulă pe relația București - Constanța și retur, magistrală unde personalul feroviar intervine pentru deszăpezirea liniei în zona macazelor, astfel încât să se asigure accesul în condiții de siguranță în stațiile de cale ferată, au precizat reprezentanții CFR.
Întârzieri mai mici, cu o medie de 30 - 40 de minute, se înregistrează la trenurile care sosesc din centrul și sud - vestul țării.
"La nivel național, pe calea ferată nu sunt linii închise, dar viteza trenurilor care circulă pe raza mai multor județe din jumătatea de sud a țării a fost adaptată la condițiile meteo nefavorabile. Compania Națională de Căi Ferate CFR SA recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informații despre posibilele întârzierile care pot interveni în traficul feroviar la stațiile și agențiile CFR din București și din țară", au mai precizat reprezentanții CFR.