O nouă investiție îmbogățește gama activităților grupului de firme "Comat". Ieri, în prezența invitaților, a salariaților și a presei, a fost inaugurată o modernă stație de inspecție tehnică periodică și service auto.
- Publicitate -
Beneficiarul este compania "Comat Service", iar constructorul, firma "Contur J.B." SRL.
Valoarea investiției este de 1.152.051,76 lei. Grosul finanțării, 858.000 lei, sunt bani europeni nerambursabili. Restul reprezintă contribuția beneficiarului. Proiectul s-a derulat pe o perioadă de 12 luni, începând cu data de 3 iunie 2011. Obiectivul va asigura un număr de șapte locuri de muncă.
"Stația ITP și Service Auto - Comat Service va presta servicii pentru toată gama de autovehicule. Acum, angajații ei trebuie să depună eforturi să o facă profitabilă" - a declarat Gheorghe Ciurea, președintele grupului de firme "Comat".
El a precizat că investițiile din Parcul de industrie și servicii "Comat" nu se vor opri aici. Deja a fost depus proiectul, în vederea obținerii unei finanțări europene de 260.000 de euro, pentru construcția și amenajarea unei unități de producție, în a cărei hală vor fi executate operațiuni de prelucrare a oțelului beton, a tablei și profilelor metalice (debitări, fasonări, sablare etc.). În cadrul festivității, Gheorghe Ciurea a acordat premii unui număr de trei lucrători care s-au distins în realizarea noii investiții.
Prezent la eveniment, Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, a afirmat: "Este un fapt deosebit că în perioadă de criză economică sunt firme care fac investiții. Cele două obiective noi realizate în ultimii ani - Casa Comat și Stația ITP - demonstrează că grupul de firme Comat este foarte atent la cerințele pieții."
Constructorul "Contur J.B.# SRL, a fost reprezentat la festivitate de directorul general Ciprian Bătrânu.