Marți, 16 Iunie 2026

Comerţ, infrastructură rutieră, securitate cibernetică. INFO economic

de Sorin MIHALACHE Duminică, 21 Septembrie 2025 141 1 min citire
Comerţ, infrastructură rutieră, securitate cibernetică. INFO economic
l Volumul schimburilor bilaterale dintre România şi China a fost anul trecut de aproape 9,3 miliarde de dolari, însă balanţa comercială consemnează un deficit pentru România de peste 7,7 miliarde de dolari în 2024 şi de 2,1 miliarde de dolari în primul trimestru al anului 2025, a afirmat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, Iuliu Stocklosa.
l Stadiul fizic al lucrărilor pentru secţiunea 4 a autostrăzii Sibiu - Piteşti se apropie de 80%, mobilizarea pe cei aproximativ 10 kilometri ai acestei secţiuni fiind bună, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ciprian Şerban. În perioada următoare, antreprenorul va relua şi producţia plăcilor prefabricate pentru tunelul Momaia.
Valoarea contractului este de 1,678 miliarde lei, iar durata acestuia, de 60 de luni (16 luni proiectare şi 44 de luni execuţie), finanţarea fiind asigurată prin programul Program Transport.
l Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a lansat oficial înscrierile pentru Bucharest Cybersecurity Conference 2025, unul dintre cele mai mari evenimente dedicate securităţii cibernetice din România, care va avea loc, în perioada 6-8 octombrie 2025, la Nord Events Center by Globalworth Bucharest.
Conferinţa internaţională va reuni peste 500 de experţi de top din domeniul securităţii cibernetice, factori de decizie şi lideri de opinie din întreaga Europă şi nu numai reprezentând sectorul public, mediul privat şi cel academic. 
Taguri
Articolul anterior Şofer de 20 de ani, reținut de polițiști după ce a accidentat mortal un bătrân și a fugit de la locul faptei
Articolul următor Peste 7.000 de proprietăţi din comuna Mircea Vodă, înregistrate în evidenţele de cadastru şi carte funciară

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei