Pentru mulți dintre comisarii Gărzii Financiare, 11 iulie 2011, a fost o zi a suspinelor. Câteva sute de disponibilizați ai instituției s-au prezentat la concursul pentru ocu-parea celor 779 de posturi vacante. Examenele au fost organizate centralizat, în mai multe locații din țară.
- Publicitate -
Cele 21 de posturi vacante din cadrul secției Constanța au fost scoase la concurs în București.
Ieri, începând cu ora 10, a avut loc examenul scris. Proba a constat într-un test grilă, cu 25 de întrebări, notate cu 100 de puncte, în total. Pentru a avea acces la cea de a doua probă, din 15 iulie, care constă într-un interviu, candidații trebuie să obțină 50 de puncte la scris, în cazul funcțiilor de execuție, respectiv 70 de punc-te, în cazul celor de conducere.
Acțiunea face parte din politica de restructurare și curățire a Gărzii Financiare de funcționarii incompetenți. Unii dintre ei nu au mai fost testați de 20 de ani, de la înființarea instituției. Rămâne de văzut dacă aceste măsuri își vor atinge scopul și eficiența instituției va crește.