Duminică, 07 Iunie 2026

Conducerea CCINA s-a întâlnit cu oamenii de afaceri din Agigea și Cumpăna

de Anca CHICU Joi, 07 Februarie 2013 299 < 1 min citire
Conducerea CCINA s-a întâlnit cu oamenii de afaceri din Agigea și Cumpăna
Ieri, conducerea Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA) s-a întâlnit cu reprezentanții societăților din Agigea și Cumpăna. Scopul deplasării l-a reprezentat, pe de-o parte, informarea agenților economici din teritoriu cu privire la serviciile CCINA, a activităților și manifestărilor viitoare organizate de aceasta și, pe de altă parte, cunoașterea problemelor cu care se confruntă companiile constănțene în activitatea economică pe care o desfășoară.
La prima întâlnire, care a avut loc la Căminul Cultural din Agigea, au participat peste 25 de firme, iar la al doilea eveniment, organizat în Cumpăna, la sediul Primăriei, 40 de firme locale.
Aceste două seminarii sunt primele dintr-o lungă serie pe care CCINA dorește să le organizeze în teritoriu, în colaborare cu primăriile din județ, astfel încât să poată veni în sprijinul agenților economici ale căror interese le reprezintă.
Taguri
Articolul anterior Prețurile apartamentelor vechi din Constanța vor scădea și mai mult
Articolul următor Micii producători vor avea spații distincte de vânzare în piețele din Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei