Constănțeni, grăbiți-vă! Riscați să rămâneți cu rablele pe cap Bugetul pentru programul Rabla se pare că nu va fi suplimentat; aproape jumătate a fost deja folosit

de Anca CHICU Joi, 26 Aprilie 2012 578
Pentru acest an, Administrația Fondului pentru Mediu a prevăzut un buget de 114 milioane lei, care permite scoaterea din uz, prin programul Rabla, doar a 30.000 de autoturisme mai vechi de zece ani. Chiar dacă reprezentanții Ministerului Mediului au precizat în nenumărate rânduri că această sumă va fi suplimentată, noul ministru nu pare să fie la fel de optimist. Korodi Attila a precizat, ieri, că programele Rabla și Casa Verde ar putea fi blocate în 2012 din lipsă de bani. "Anul acesta avem un buget mult mai mic la fondul de mediu, de aceea suntem în imposibilitatea de a suplimenta fondurile alocate programului Rabla, de exemplu. Suntem nevoiți ca programul care a început anul acesta să se termine la cota alocată până acum, pentru că nu mai avem resurse financiare să suplimentăm", a declarat Korodi Attila, într-o conferință de presă. Așadar, constănțenii care intenționau să scape de mașinile vechi după jumătatea anului ar trebui totuși să se grăbească, pentru a fi siguri că reușesc să pună mâna pe voucherul de 3.800 de lei. Prin Programul Rabla, în ultimii doi ani au fost casate aproape 306.000 autoturisme uzate. Românii nu prea au stat pe gânduri nici anul acesta. În nici o lună, atât cât a trecut de la demararea programului, aproape 12.000 de mașini vechi au ajuns la colectorii autorizați, dintre care aproximativ 300 și la cei trei din județul Constanța. Cel puțin teoretic, în maximum o lună și jumătate, dacă se va menține acest ritm și dacă nu va exista o suplimentare de fonduri, programul ar putea fi blocat. Constănțenii par să fie însă în continuare destul de interesați de Rabla. Colectorul din Năvodari, de exemplu, care se mai poate lăuda doar cu câteva vouchere disponibile la această oră, spune că numărul persoanelor care cer detalii în acest sens, și care practic intenționează ca pe viitor să renunțe la mașinile vechi, este destul de mare.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei