Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Constănțenii au aflat ce pregătește Ford pentru piața europeană

de Anca CHICU Joi, 13 Septembrie 2012 289 < 1 min citire
Constănțenii au aflat ce pregătește Ford pentru piața europeană
Showroom-ul Țiriac Auto din Constanța a fost acum două seri gazda unui eveniment special marca Ford "Go Further", desfășurat la scurt timp după ce compania a detaliat oficial, la Amsterdam, un program agresiv de accelerare a dezvoltării.
Mai exact, clienții au avut ocazia să afle noutăți cu și despre Ford, tehnologii - cum ar fi sistemul SYNC și motorizarea EcoBoost, precum și ultimele modele, printre care Focus ST și noul Ford B-MAX.În timpul evenimentului s-a vizionat și un film realizat în cadrul evenimentului Ford de la Amsterdam, unde au fost prezentate inclusiv airbag-urile integrate în centurile de siguranță, pe care Ford planifică să le livreze către showroom-urile din țară în următoarele 12 - 18 luni.
Bogdan Băjenaru, zone manager Ford România, a fost cel care le-a dat constănțenilor veniți la showroom-ul Țiriac Auto cele mai noi vești făcute publice de reprezentanții Ford. Potrivit acestuia, compania vine cu trei premiere importante: noul Kuga, noul EcoSport, SUV de clasă mică, ce va fi introdus în Europa în următoarele 18 luni, și nu în ultimul rând, modelul Edge. În plus, o altă veste foarte bună pentru fanii Ford: modelul vedetă Mustang va fi disponibil în Eu-ropa curând, a anunțat Bogdan Băjenaru.
Taguri
Articolul anterior A început Tinimtex! Constănțenii au dat năvală încă din prima zi
Articolul următor Hotelurile și pensiunile, premiate pe baza impresiilor turiștilor din 2012

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei