Orice act de vânzare-cumpărare sau închiriere pentru clădirile de locuit, parafat începând cu 1 ianuarie 2011, trebuie să fie însoțit de un certificat energetic, eliberat în prealabil de către auditori acreditați.
- Publicitate -
Ministrul Dezvoltării și Tu-rismului, Elena Udrea, a declarat că actul normativ care prevede obligativitatea prezentării certificatului energetic este Legea 372/2005.
Oficialul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) a menționat că acest certificat va fi obligatoriu și pentru locuințele din blocurile reabilitate termic.
Biroul de presă al MDRT a transmis că, potrivit actului normativ, prin certificatul energetic, potențialul cumpărător sau chiriaș este informat asupra performanței energetice a apartamentului, exprimată, în principal, prin consumul total anual specific de energie în kWh/mp arie utilă. De asemenea, astfel, se poate afla consumul de căldură anual specific pentru încălzire, apă caldă de consum și iluminat, eficiența energetică a apartamentului, prin încadrarea acestuia într-o clasă energetică (de la clasa A - eficiență energetică ridicată, la clasa G - eficiență energetică scăzută), în funcție de consumul total anual specific de energie.
Aplicarea prevederilor referitoare la obligativitatea certificatului energetic pentru operațiunile de vânzare, achiziție sau închirierea de locuințe, a fost amânată de Guvern până la 1 ianuarie 2011, prin Ordonanță de Urgență. Decizia a fost luată în urma avertizărilor venite de la Uniunea Națională a Notarilor Publici din România și de la specialiștii imobiliari, potrivit cărora necesitatea obținerii acestui certificat energetic va duce la majorarea cu 5 - 10% a prețurilor la casele vechi, blocând, astfel, tranzacțiile imobiliare.
În momentul de față, expertizarea tehnică a unui apartament costă aproximativ 2 euro/mp și diferă în funcție de suprafață. Astfel, pentru un apartament cu 100 de metri pătrați, certificatul energetic va costa 200 de euro.
În altă ordine de idei, deoarece au trecut puține zile de la începutul anului de când certificatul energetic a devenit obligatoriu, notarii nu au avut, deocamdată, timp pentru a încheia contracte de vânzare-cumpărare a locuințelor.
Mai mult, există notari care susțin că se pot face astfel de tranzacții și fără certificatele energetice. Concret, există posibilitatea ca o persoană care dorește să cumpere o locuință și care declară în fața notarului că nu dorește acest certificat, tranzacția să fie încheiată cu succes.