Trendul ascendent din ultima perioadă a preţurilor la o serie de materiale de construcţii îi pune pe gânduri pe dezvoltatorii imobiliari şi chiar iau în calcul posibilitatea suspendării temporare a activităţii pe şantiere. Această situaţie care a început în prima parte a anului 2021 are efecte negative nu numai asupra contractelor în derulare, dar şi asupra celor care urmează a fi licitate. „În acest context economic incert, societăţile de construcţii evaluează posibilitatea suspendării temporare a derulării contractelor până la clarificarea modului de preluare în contracte a acestor creşteri de preţuri semnificative la materialele de construcţii”, a transmis printr-un comunicat Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO).
- Publicitate -
Potrivit ARACO, în trimestrul I au fost înregistrate la nivelul Uniunii Europene următoarele creşteri: oţel, creşteri de 110% în Italia, de 70% în Germania şi Franţa, 64% în Spania, iar în România de 70%; bitum, creştere de circa 15%; ciment, creştere cu 10%; lemn, creştere de peste 20%; produse din polietilenă, creştere de peste 40%. La acestea se adaugă scumpirea carburanţilor cu 34% şi întârzierile pe lanţurile de aprovizionare, furnizorii fiind rezervaţi în a-şi asuma termene clare de livrare, mai spun constructorii. De asemenea, ARACO solicită autorităţilor să intervină prin luarea unor măsuri care să operaţionalizeze sectorul construcţiilor, cum ar fi: amendarea formulei de ajustare a preţului cât mai bine adaptată la complexitatea fiecărui proiect şi la elementele componente ale preţului ofertat care să acopere situaţia actuală a creşterii preţurilor la materiale şi echipamente, situaţie care nu a putut fi prevăzută în mod rezonabil de antreprenori şi ale căror interese comerciale sunt acum afectate negativ; recalcularea valorii contractelor de către proiectantul lucrării sau consultantul pentru aplicaţia de finanţare; reflectarea reală a creşterilor de preţuri la materiale de către Indicele de preţuri în construcţii; recalcularea corectă şi urgentă a bugetelor pentru contractele care urmează a fi licitate; revizuirea şi actualizarea HG 1/2018, pentru aprobarea condiţiilor generale şi specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziţie aferente obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice, mai spun reprezentanţii asociaţiei.