ANAF nu va avea acces la conturile individuale ale clienţilor Revolut şi nu va putea pune poprire pe conturile acestora. De luni, 11 ianuarie 2021, intră în vigoare „Registrul central electronic pentru conturi de plăţi şi conturi bancare", prin care ANAF va putea solicita băncilor să trimită informaţiile financiare pe care le au despre clienţii lor, persoane fizice şi juridice. Băncile vor avea obligaţia, ca în termen de zece zile să pună la dispoziţia ANAF datele cerute. De supravegherea directă a tranzacţiilor se va ocupa Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Revolut este o entitate care nu are rezidenţă în România, astfel că Fiscul va putea obţine indirect informaţii generale despre unele tranzacţii ale clienţilor Revolut din România. Revolut s-a lansat în urmă cu cinci ani şi este o alternativă bancară digitală, practic oferă clienţilor tot ce oferă o bancă într-un mod mai simplu, direct de pe telefonul mobil.
- Publicitate -