Crescătorii de bovine din județul Constanța mai au la dispoziție o săptămână pentru a depune cererile pentru plățile naționale directe.
- Publicitate -
Potrivit datelor Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Constanța, până la data de 9 iulie fuseseră depuse 113.111 cereri, pentru un efectiv de 654.745 bovine.
Pentru caprine și ovine, termenul limită a expirat pe 1 iulie, APIA înregistrând 39.000 de cereri.
Alocațiile financiare se acordă o singură dată, în funcție de efectivul de bovine trecut în Registrul Național al Exploatațiilor, la data de 31 ianuarie 2008.
Pentru a putea beneficia de subvenție, fermierii trebuie să aibă cel puțin trei animale, cu o vârstă de minimum șase luni. De asemenea, nu trebuie să aibă datorii la bugetul de stat și nici la cel local.
După depunerea dosarelor se va efectua un control administrativ în registrul național, pentru a se compara numărul animalelor existente și cu cel pentru care se cer plățile directe.
Fermierii constănțeni pot depune cererile atât la sediul APIA Constanța, cât și direct la București.
Cererile vor fi însoțite de copii ale buletinului/cărții de identitate și contului bancar/de trezorerie, precum și de o declarație pe propria răspundere prin care se declara lipsa datoriilor la bugetul local și de stat.
Oficialii APIA Constanța le recomandă fermierilor să își păstreze active conturile bancare declarate la depunerea cererilor, până ce primesc sprijinul financiar solicitat.