Vineri, 05 Iunie 2026

Cupșa & Co. fac din CERONAV companie națională

de Ion TIȚA-CĂLIN Miercuri, 05 Septembrie 2012 662 2 min citire
Cupșa & Co. fac din CERONAV companie națională
În urmă cu trei luni, cotidianul "Cuget Liber" publica interviul cu titlul: "Este prea largă pălăria CERONAV pentru liberalul Ovidiu Cupșa?".
Erau voci din lumea shipping-ului românesc care puneau la îndoială capacitatea fostului ofițer mecanic III Ovidiu Cupșa de a conduce Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV, chit că acesta absolvise două facultăți în domeniul navigației, că avea un doctorat într-un domeniu conex și condusese Administrația Canalelor Navigabile.
Cu prilejul interviului, Ovidiu Cupșa a răspuns la acea întrebare, dar cred că răspunsul cel mai convingător îl reprezintă bilanțul primelor trei luni de activitate a echipei cu care a preluat conducerea instituției.
Ieri, față în față cu ziariștii, alături de directorul general Cupșa s-au aflat directorul de programe Ciprian Plăcintă, directorul cu logistica Dan Pisică și șefa relațiilor publice Ana Legănel.
Statistic, activitatea CERONAV se prezintă astfel: numărul cursurilor organizate a crescut cu 29%, în primele opt luni ale lui 2012, față de aceeași perioadă a anului precedent, ajungând la 29.767; veniturile au sporit cu 17%, totalizând 18.824.000 lei. Se estimează că, la finele anului, bugetul de venituri va depăși cu 17 - 20% realizările anului precedent (27.118.361 lei).
În intervalul scurt de la preluarea conducerii Cupșa & Co. au demarat câteva proiecte majore, de care depinde viitorul CERONAV. Cel mai important se referă la transformarea instituției în companie națională. Schimbarea va asigura o flexibilitate mai mare a politicii de prețuri, de personal și de investiții, ceea ce îi va permite Centrului să se plieze mai ușor la cerințele și schimbările pieței internaționale a shipping-ului și a forței de muncă marinărești.
În vederea reorganizării și a identificării direcțiilor de dezvoltare pe plan național și internațional, se realizează deja un studiu de fezabilitate. Prima etapă va fi finalizată până la 15 septembrie 2012, iar la primul consiliu de administrație al instituției se va propune demararea procesului de reorganizare.
În vederea transformării CERONAV în centru internațional de trening, au fost stabilite contacte cu centre din Turcia (Universitatea Tehnică din Istanbul), Marea Britanie (Warsash Maritime Academy), Serbia (School of Shipping, Shipbuilding and Hydrobuilding). Scopul acestor legături îl reprezintă nu doar schimbul de experiență și alinierea la aceleași standarde de pregătire, ci și promovarea reciprocă pe piață.
Un prim pas spre flexibilizarea tarifelor și creșterea cotei de piață îl reprezintă introducerea unei grile de discounturi, de 2 - 10%, în funcție de numărul de cursanți înscriși prin agențiile de crewing sau companiile de navigație. Pentru cursurile opționale s-a obținut aprobarea consiliului de conducere, iar pentru cursurile obligatorii se așteaptă aprobarea Ministerului Transporturilor și publicarea în Monitorul Oficial.
Taguri
Articolul anterior Vladimir Putin propune mărirea până la 70 de ani a vârstei de pensionare pentru funcționarii de rang înalt
Articolul următor Unde se duc restanțele bancare după ce clientul moare?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei