Sâmbătă dimineață, când s-a trezit din somn, soția mi-a spus:
- Publicitate -
- Ioane, am visat că beam un suc din roșii românești. Oh, era minunat! Te rog, du-te la hipermarket și cumpără o cutie-două, căci mor de poftă!
Nici nu și-a terminat bine rugămintea și am ieșit val-vârtej pe ușă, cu sacoșa în mână, să-i satisfac dorința.
Intru în primul hipermarket, cercetez cu atenție raionul de sucuri și… nimic! Niciun produs românesc, doar sucuri grecești, bulgărești, spaniole și turcești. Îmi spun: cine știe, poate am noroc la raionul de conserve! Degeaba, niciun produs românesc!
Cum să o scot la capăt cu poftele nevesti-mii? Îmi spun: Ioane, fii bărbat! Cumpără degrabă câteva kile de roșii românești, stoarce-le și fă-i iubitei tale soții un suc de vis! Îmbărbătat de idee, o pornesc fuguța spre raionul de fructe și legume proaspete și încep căutările. Dumnezeule, în toate rafturile, în toate lăzile sunt expuse doar roșii turcești sau din Spania!
Disperat, am luat la rând hipermarketurile, magazinele de cartier și piețele. Peste tot, același rezultat! Până și tarabele care îmi scoteau ochii cu dovezile emise de primăriile rurale, că respectivii vânzători sunt și producători, aveau doar roșii turcești.
Pe urmele fabricii „Munca“ Ovidiu
Și atunci mi-a venit altă idee: ce-ar fi să mă adresez direct unei fabrici românești de conserve și sucuri? Cei din generația mea își mai aduc aminte de excelentul nectar de piersici și de sucul de roșii purtând marca „Munca“ Ovidiu. Naturale, consistente, aromate, erau un adevărat deliciu în zilele de vară ale tinereții noastre. Produsele fabricii din Ovidiu aveau mare căutare, în anii '80, chiar și pe piețele occidentale.
În august 2000, când i-am făcut ultima vizită, fabrica se chinuia să scape din ghearele falimentului, situație în care o adusese Fondul Proprietății de Stat, în calitate de acționar majoritar și administrator. Unitatea livrase, timp de un deceniu, cantități mari de mărfuri fără contracte, fără negociere, doar pe ochi frumoși. Iar unele dintre contractele existente nu aveau clauze asiguratorii. Astfel, fabrica s-a înglodat în datorii, iar pe de altă parte avea de recuperat creanțe uriașe. Drept urmare a fost nevoită să urmărească în Justiție circa 100 de debitori, de la care a recuperat… praful de pe tobă. Unele firme dispăruseră de pe fața pământului, iar altele erau leftere.
Și totuși, chiar în acele condiții extreme, „Munca“ Ovidiu producea peste 30 de sortimente de conserve (gemuri, compoturi, nectar, suc de roșii, pastă de tomate, bulion, conserve de legume), obținea venituri și realiza un mic profit.
Doar o afacere imobiliară
Cu inima plină de speranță am început să caut o adresă de contact. Dar în zadar! N-am dat de niciun număr de telefon, de nicio adresă de e-mail, nici pe internet, nici în cartea de telefoane. Dar după ce am intrat pe site-ul Ministerului Finanțelor, m-am lămurit că n-are niciun rost să mai caut, din moment ce fabrica nu mai produce de ani buni nicio conservă, nicio sticlă de suc. Iată, în perioada 2016 – 2020, „Munca“ Ovidiu n-a avut nici măcar un angajat și n-a mai produs nimic, decât pierderi, iar datoriile sale au ajuns la 28.031.851 lei.
O altă referință apare pe site-ul unei societăți imobiliare, care a scos la vânzare, la prețul de 1,5 milioane de euro, proprietățile fostei fabrici de conserve: două hale cu suprafața totală de 5.000 metri pătrați, birouri, grupuri sanitare, spațiu verde, parcare acoperită, dependințe, anexe. Atâta tot!
Au dispărut și din statistici
Stimați cititori, dispariția apreciatei fabrici de conserve „Munca“ Ovidiu este o picătură din oceanul de unități industriale distruse sub patronajul Fondului Proprietății de Stat, instituție care, pentru a scăpa de renumele prost, și-a luat, în mod repetat, alt nume: mai întâi AVAB (din 1998), apoi APAPS (din 2000), AVAS (din 2004), pentru ca din 2012 și până în prezent să se numească AAAS, adică Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.
În anul 1989, înainte de nașterea FPS-ului, industria alimentară deținea o pondere de 11,6% în totalul industriei naționale, iar industria alimentară din județul Constanța reprezenta 4,0% din industria alimentară a României. În acel an, industria alimentară românească a produs 343.000 de tone de conserve de legume și 190.000 de tone de conserve de fructe. În industria alimentară munceau 230.300 de angajați, din care 204.400 erau muncitori. În industria alimentară din județul Constanța, numărul mediu de personal din acel an s-a ridicat la 8.346 de salariați.
În 1989, industria alimentară românească a exportat 34.800 de tone de conserve de legume și 28.700 de tone de fructe conservate, fără să importe vreo conservă. Astăzi, anuarele statisticii oficiale nu mai cuprind asemenea informații despre industria alimentară națională, din simplul motiv că nu prea au ce prezenta. S-ar rușina să-i arate națiunii române și lumii întregi în ce hal a ajuns această ramură industrială a țării. O singură informație ne lămurește în privința capacității industriei alimentare românești. În anul 2018, țara noastră a exportat produse alimentare prelucrate, pentru consumul populației, în valoare de 1,265 miliarde de euro și a importat de 3,819 miliarde de euro, adică trei ori mai mult.
x x x
Astfel stând lucrurile, spuneți-mi - stimați cititori! - pot să mă prezint eu în fața nevesti-mii, care moare de poftă, și să-i îndrug verzi și uscate, despre dispariția fabricilor românești de conserve și sucuri, despre decăderea industriei naționale alimentare? De aceea, vă implor, salvați-mi căsnicia! Căutați prin cămară, prin beci! Poate găsiți vreo cutie rătăcită. V-o plătesc generos: dau un regat pe un suc de roșii românești!
