Furturile din unitățile CFR Călători par să nu se mai sfâr-șească, în ciuda măsurilor luate vizavi de vânzarea componentelor feroviare la fier vechi.Și în cursul în cursul săptămânii trecute, șase persoane necunos-cute au pătruns în incinta Depoului Medgidia de pe raza Sucursalei de Transport Feroviar de Călători Constanța, pentru sustragerea de componente feroviare în vederea valorificării acestora la fier vechi.
- Publicitate -
"Au tăiat lacătul de la poarta de acces și plasa împrejmuitoare a unei magazii, sustrăgând un motor eletric defect. Un angajat al companiei a alertat și avizat Poliția TF Medgidia, care anche-tează cazul. Astfel de situații se înregistrează în mod frecvent", au precizat reprezentanții CFR Călători.
Hoții au făcut, doar anul trecut, o pagubă de 450.000 de lei. "În anul 2012 s-au înregistrat 58 de furturi sau tentative de furt din unitățile companiei, din care 36 de furturi au avut loc la Depoul Medgidia, cu o pagubă estimativă de 450.000 lei. De asemenea, toate cazurile au fost avizate către organele de Poliție TF", au explicat reprezentanții CFR Călători.