Depozitele în lei și valută ale populației și firmelor din România și-au continuat creșterea în octombrie, avansând cu 0,2% față de finalul lui septembrie, până la 162,067 miliarde lei (37,7 miliarde euro), pe fondul majorării economiilor în valută ale populației, a anunțat ieri Banca Națională a României.
- Publicitate -
În septembrie, depozitele bancare urcaseră tot cu 0,2% față de august, la 161,69 miliarde lei (38,5 miliarde euro).
Ritmul anual de creștere a valorii depozitelor atrase de bănci a urcat în octombrie la 15,2%, de la 11,2% în septembrie.
Pe componenta în lei, depozitele bancare au scăzut în octombrie cu 1,2% față de finalul lui septembrie, până la 99,4 miliarde lei (23,1 miliarde euro). Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, depozitele în lei au crescut cu 8,6%, mai arată datele BNR.
Economiile în lei ale populației au scăzut cu 0,7% față de luna anterioară, la 58,58 miliarde lei (13,6 miliarde euro), iar depozitele companiilor s-au diminuat cu 1,8%, la 40,85 miliarde lei (9,5 miliarde euro). Față de octombrie 2008, depozitele în lei ale populației au avansat cu 17,2%, iar cele ale firmelor s-au diminuat cu 1,7%.
Pe componenta în valută, depozitele bancare, exprimate în lei, au avansat în octombrie cu 2,5% față de luna anterioară, până la 62,63 miliarde lei, iar exprimate în euro, depozitele în valută au crescut cu 0,2%, până la 14,58 miliarde euro.
Față de finalul lui octombrie 2008, depozitele în valută ale populației și firmelor au urcat cu 27,5%, în termeni nominali și la valoarea echivalată în lei. Exprimate în euro, economiile în valută ale rezidenților au sporit cu numai 8,7%.
Depozitele în valută ale populației au crescut cu 4,3% față de septembrie, la 36,76 miliarde lei, la valoarea echivalată în lei, iar cele ale firmelor au avansat cu 0,2%, până la 25,87 miliarde lei.
Depozitele în valută ale populației au înregistrat o creștere anuală, în lei, de 28,4%, în timp ce depozitele în valută ale persoanelor juridice, exprimate în lei, s-au majorat cu 26,3% în intervalul octombrie 2008 - 2009.
Exprimată în euro, valoarea depozitelor în valută ale populației a crescut cu 9,4% față de octombrie 2008, iar depozitele în valută ale rezidenților persoane juridice au crescut cu 7,6%.