Agenție multilaterală de garanție a investițiilor: este o agenție care aparține grupului Băncii Mondiale, care a luat ființă în anul 1988 și care trebuie să în-curajeze investițiile directe în țările în curs de dezvol-tare și de a le proteja împotriva riscurilor necomerciale.
- Publicitate -
Arbitraj de polițe: este o operațiune de cumpărare și vânzare, în valută, a polițelor în schimbul obținerii de câștiguri cât mai mari din diferențele de curs practicate pe piețe valutare diferite.
Bani de tezaur: desemnează banii de hârtie emiși fără o garanție materială de Ministerul Finanțelor sau de Trezorerie pentru a atrage resursele financiare necesare statului.
Contract de leasing: contract încheiat între o societate de leasing și un beneficiar al echipamentelor, aparatelor, mijloacelor de transport, etc. care formează obiectul contractului, prin care se stabilesc condițiile operațiunii de leasing între cele două părți.
Foaie de vărsământ cu chitanță: document care servește pentru depunerea de numerar în contul deschis la o bancă, prin casieria acesteia.
Impozit direct: reprezintă acea categorie de venituri mobilizate la dispoziția bugetului statului, achitate direct de către contribuabili. În categoria impozitelor directe se include: impozitul pe salarii, impozitul pe profit, impozitul pe dividende, alte încasări directe.
Oferta: operațiune prin care ofertantul își face cunoscută intenția de a oferi un produs sau un serviciu. Oferta poate fi sub formă scrisă, verbal, prin mijloace mass-media și trebuie să conțină: denumirea produ-sului/serviciului oferit, adresa ofertantului, descrierea produsului, calitatea, facilități, facilități de contact.
Preluare: tranzacție sau șir de tranzacții cu valori mobiliare prin care deținătorul acestora își asigură mai mult de jumătate din totalul drepturilor de vot suficiente pentru a alege și revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație al emitentului.
Scadență: data la care o obligație devine exigibilă și la care trebuie să se plătească o anumită sumă, să se presteze un serviciu, să se ramburseze un credit, să se plătească o cambie, etc.