Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Disponibilizări temporare la Centrala Nucleară de la Cernavodă

de Cuget Liber Miercuri, 17 Octombrie 2007 348 2 min citire
Câteva sute de angajați care au lucrat la construcția unității 2 a Centralei Nucleare Electrice (CNE) de la Cernavodă vor fi disponibilizați după ce lucrarea va fi finalizată, transmite corespondentul NewsIn.
Directorul CNE Cernavodă, Ionel Bucur, a precizat că aproximativ  800 de persoane au lucrat la construcția unității 2 a centralei și că, odată cu punerea în funcțiune, managementul celor două reactoare funcționale ale centralei nucleare de la Cernavodă a fost preluat de o singură unitate specializată.
Conducerea Centralei încearcă să găsească o soluție temporară pentru salariații disponibilizați, în special lucrători în construcții montaj. Directorul CNE Cernavodă a precizat că situația este temporară și că va fi rezolvată peste câteva luni când vor începe lucrările de construcție la Unitățile 3 și 4. Pentru finalizare este nevoie de muncitori calificați, iar prima opțiune va fi să se apeleze la cei care au lucrat până acum pentru centrala de la Cernavodă. Și autoritățile locale cunosc problema cu care se confruntă salariații, dar pot asigura locuri de muncă doar pentru o sută dintre angajații disponibilizați.

Taguri
Articolul anterior Românașii noștri au pus cizma pe Italia
Articolul următor Cartierul Tomis Plus așteaptă primii locatari

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei