Șantierul naval Daewoo Man-galia Heavy Industries (DMHI) a lansat ieri portcontainerul "MSC Cordoba", a șasea navă dintr-o serie de 12, contractate de compania germană "MSC".
Portcontainerul de tip Panamax are o capacitate de 4.860 TEU și este, potrivit oficialilor DMHI, cel mai mare tip de portcontainer construit în România și în toată zona Mării Negre.
Ceremonia de botez a navei a avut loc ieri, în prezența a peste 100 de persoane.
"Prin livrarea acestui proiect, am demonstrat că avem tehnologii moderne și capacitatea de a duce la bun sfârșit toate procesele cuprinse în realizarea unei nave, de la aprovizionare până la execuție și livrare", au declarat oficialii DMHI.
- Publicitate -