Potrivit reprezentanților Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța (DSVSA), săptămâna trecută agenții economici au retras de pe rafturile magazinelor, din cauza termenului de valabilitate depășit, produse alimentare în valoare de aproape 83.000 de lei.
- Publicitate -
Și de această dată carnea și produse din carne se află pe primul loc, cu 3.600 de kilograme. Urmează laptele și produse lactate, cu mai bine de 1.400 de kilograme, la care se adaugă și alte aproximativ 900 de kilograme de diverse produse alimentare, care la rândul lor s-au dus pe apa sâmbetei.