Dacă ar îndrăzni careva să se atingă de teritoriul țării, am pune mâna pe arme fără zăbavă. Cu mic cu mare am sări în apărarea României imobiliare. Există însă o altă Românie, de care prea puțin ne pasă. Este România cea vie, alcătuită din sânge, carne și oase, din mușchi și materie cenușie, din nevoi, impulsuri, sentimente și pasiuni, din prea multe vise și speranțe. Demografii, sociologii, economiștii și politicienii o numesc populație.
- Publicitate -
Absență dramatică
România cea vie pierde an de an o parte din teritoriile sale de suflete și destine, fără ca naționaliștii și patrioții de mucava din Parlament să o apere. La recensământul din 7.01.1992 au fost înregistrate 22.810.035 persoane. La 1 iulie 2007, populația ajunsese la 21.538.000 persoane. Diferența de 1.272.035 de ființe este o absență dramatică pentru țară. În numai 14,5 ani, România vie a pierdut 5,78% din întinsul ei.
Cel ce ține contabilitatea existenților și dispăruților este Institutul Național de Statistică. După ultima operațiune de adunare a viilor și a morților, el a anunțat: "Scăderea numărului populației a continuat și în luna ianuarie 2008, înscriindu-se în tendința ultimilor ani." În luna respectivă, oficiile stării civile din întreaga țară înregistraseră 20.098 născuți-vii și 24.438 de decese. Din lupta dusă cu greutățile vieții cotidiene, populația a ieșit din nou în pierdere. În prima lună a acestui an, partea vie a României s-a mai micșorat cu 4.340 de suflete.
Suflete călătoare
Statisticienii folosesc o expresie cinică pentru această diferență în minus. O numesc spor natural negativ. Cum negația este semnul morții, rezultă că, prin această formulă, ei ne transmit că moartea are mai mult spor la muncă în România decât viața. Dar de ce cred ei că acest spor negativ este și natural? Ține de natura umană ca românii să moară cu zile în spitalele aflate în criză de medicamente, de profesioniști și de conștiințe? Este în firea românilor să piară cu miile în fiecare an, pe șoselele desfundate, pline de gropi, supraaglomerate și prost semnalizată?
Sunt o mulțime de agresori ai României vii, care o fac să se împuțineze cu mii de suflete pe an, să fie tot mai bătrână și mai puțin aptă de muncă. Cel mai mare dușman este politica economică a salariilor mici și a impozitelor mari, al cărui adevărat nume este sărăcie. Din cauza ei, 4 milioane de suflete sunt călătoare prin Spania, Italia, Germania, Israel, SUA, Canada și oriunde se poate trăi mai bine decât acasă.
Cincimea emigrantă
Aproape o cincime din România vie (18,57% din populație) este reprezentată de România emigrantă. Aceasta muncește și face bani mai mulți în afara granițelor României imobiliare. A descoperit că poate avea o viață mai bună, mai demnă, dacă stă departe de țara natală.
Cincimea emigrantă este partea tânără, mai curajoasă, mai plină de vigoare (și în mare măsură școlită) a României vii. În țară, era băgată în seamă doar în calitate sa de forță de muncă ieftină și plătitoare de taxe și impozite. Acum, absența ei se numește criză, pentru că golul e imens și dureros. Investitorii - cei cărora le păsa doar de România imobiliară - îi simt dramatic lipsa. Fără ea, afacerile lor sunt bolnave, suferă cumplit. Cu ce să o suplinească? Cu tehnologii performante, care să muncească în locul brațelor și creierelor, sau aducând China vie, Moldova vie, Ucraina vie să umple locul gol lăsat de România vie?
Pedeapsa fiscală
Pentru Fisc, nu e nicio pierdere că România vie e tot mai mică, mai migratoare și mai bătrână. El aplică principiul conservării materiei, conform căruia nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă. Partea de impozite și taxe ce trebuia achitată de România emigrantă este trecută pe umerii României vii rămase în țară. Este pedeapsa ei că nu a plecat.
Iată, miniștrii Finanțelor Publice și Agriculturii vor să extindă sistemul de impozitare din economie la producătorii agricoli. Ei și-au făcut socoteala că, dacă amărâții de fermieri primesc finanțare europeană, au de unde să plătească. Ce să facă agricultura de subzistență cu miliardele de euro de la UE? Nu-i mai bine să le dijmuiască Fiscul? Nu-i mai bine ca agricultura și lucrătorul agricol să rămână în mizerie și orășeanul să se hrănească cu importuri?
