Joi, 04 Iunie 2026

Energie, comerţ, banking. INFO economic

de Sorin MIHALACHE Joi, 20 Aprilie 2023 227 1 min citire
Energie, comerţ, banking. INFO economic
l Companiile Transgaz şi E.ON România au semnat, joi, 20 aprilie, la Bucureşti, un „Memorandum de Înţelegere” prin care îşi propun să colaboreze pentru consolidarea securităţii energetice a României, prin alinierea şi corelarea strategiilor de dezvoltare a infrastructurii de gaze naturale în direcţia prevederilor Pactului Verde European şi a celorlalte prevederi legislative europene din domeniu.
l Afacerile din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor s-au majorat cu 17,5% după primele două luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2022, iar serviciile de piaţă prestate populaţiei au înregistrat o cifră de afaceri mai mare cu 22,4%, informează Institutul Naţional de Statistică. În ceea ce priveşte situaţia de la o lună la alta, în februarie 2023, volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor a crescut ca serie brută (+6,4%), dar a rămas la acelaşi nivel ca serie ajustată.
l Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut, joi, la 6,79% pe an, de la 6,80% pe an, anterior, conform datelor publicate de Banca Naţională a României.
Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a coborât la 6,99% pe an, de la 7% anterior, iar ROBOR la 12 luni a scăzut la 7,34% pe an, de la 7,35%. 
Taguri
Articolul anterior Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului organizează un curs pentru asistent maternal
Articolul următor Sporturi de plajă? Luați accesoriile potrivite!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei