Joi, 04 Iunie 2026

Evoluția industriei, pe scurt

de Ion TIȚA-CĂLIN Vineri, 13 Septembrie 2019 159 < 1 min citire
Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut pe ansamblu cu 5,8%, în primele șapte luni ale anului 2019, comparativ cu perioada de referință din 2018. La aceasta au contribuit creșterile înregistrate în industria bunurilor de folosință îndelungată, (+10,6%), industria bunurilor de capital (+7,0%), industria bunurilor intermediare și industria bunurilor de uz curent (+3,5%, fiecare). 
XXX 
Cifra de afaceri din industrie a crescut pe ansamblu cu 6,4%, în primele șapte luni ale anului 2019, comparativ cu aceeași perioadă din 2018. Evoluția s-a datorat creșterii industriei extractive (+13,9%) și industriei prelucrătoare (+6,1%). 
Pe marile grupe industriale, creșteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor intermediare (+9,0%), industria bunurilor de folosință îndelungată (+6,3%), industria energetică (+6,1%), industria bunurilor de capital (+5,8%) și industria bunurilor de uz curent (+3,4%).
XXX 
Producția industrială s-a diminuat cu 0,9%, în primele șapte luni ale anului 2019, comparativ cu perioada de referință din 2018. Cauza o reprezintă scăderile înregistrate în trei sectoare industriale: industria extractivă (-1,5%), producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-1,1%) și industria prelucrătoare (-0,8%). 
Taguri
Articolul anterior Tanchiștii, tabără de instrucție la apă
Articolul următor Ministerul Finanțelor Publice se împrumută cu cea mai mică dobândă din piață

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei